Peste 1.900 de bucureșteni au solicitat intervenția unui medic la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov de vineri până duminică, însă numărul cazurilor a fost semnificativ mai mic față de perioada similiară a anilor precedenți, a declarat managerul Serviciului, Alis Grasu. Chiar dacă unii bucureșteni au avut parte de un weekend prelungit, dată fiind Ziua Internațională a Muncii, și au petrecut mai mult decât de obicei, reprezentanții Serviciului de Ambulanță al Municipiului București spun că numărul solicitărilor nu a depășit media de cazuri dintr-un sfârșit de săptămână obișnuit. „Nu ne putem plânge că am muncit mai mult ca de obicei. Acest lucru, credem noi, se datorează și faptului că foarte mulți bucureșteni au ales să petreacă ziua de 1 Mai în alte localități“, a precizat dr. Alis Grasu. De altfel, din totalul celor peste 1.900 de solicitări, 1.150 au fost urgențe de diverse patologii. „Au existat 26 de persoane căzute în stradă, 16 come, o parte dintre acestea cauzate de consumul excesiv de alcool, 181 de lipotimii și sincope și 10 accidente auto pentru care a fost solicitat serviciul de ambulanță. Au fost, de asemenea, 17 tentative de suicid, din fericire nereușite, și 12 femei au fost transportate la spital pentru a naște“, a conchis dr. Alis Grasu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane