Aurel Vernica, din satul Luncasi, comuna Halaucesti, a facut inca o incercare de a stabili recordul mondial la timpul atarnarii in spanzuratoare. El vrea ca performanta lui sa intre in -Cartea Recordurilor-. Familia si prietenii au privit neputinciosi cum Aurel s-a zbatut intre viata si moarte. Barbatul a incercat de 150 de ori sa stabileasca acest record neobisnuit.
Pregatiri febrile
Asistat de numerosi curiosi, dar si de reprezentantii mass-media, Aurel se pregateste sa-si bage gatul sub lat. Se cauta un cronometru. Un satean coboara scara dintr-o caruta. Un altul aduce scaunelul de pe care Aurel va sari in ghearele mortii. Cu un aer important, aparent nepasator – cu urme de franghie pe gat, de la anterioarele incercari -, fostul atlet leaga franghia de copac, catarandu-se cu agilitate. Isi da tricoul jos: -Ca sa nu existe suspiciuni, sa vada toata lumea ca nu am pe mine lanturi sau curele care sa ma tina!-.
Sunt pregatite trei cutite cu care va fi taiata, in cazul in care va fi nevoie, franghia: unul pe care Aurel si-l leaga de mana, intr-o teaca speciala, unul pentru fratele sau si celalalt pentru invatatorul Hritac. De la o nunta din apropierea casei lui Aurel sunt adusi doi muzicanti: un tobosar si un trompetist.
Dupa ce scara, scaunul si franghia au fost asezate, Aurel da ultimele indicatii. -Un pas gresit si totul s-a sfirsit-, murmura cineva, din multime. -Aurele, poate-ti canta cineva ultimul tango-, incearca un satean sa destinda atmosfera.
Punctul culminant
Aurel se indreapta cu pasi hotarati spre streang. Nimic nu pare sa-l nelinisteasca. Peste 60 de perechi de ochi si urechi sunt atintite spre el. Vantul parca a incetat sa mai bata. Aurel urca decis pe scaunel. Mai verifica inca o data latul, isi pune gatul in streang si se arunca in gol. Loveste scaunul cu piciorul. Fata i se crispeaza. Cronometrul porneste. Incepe -lupta-. Aurel incepe sa se balanseze. Secundele par ore. Totul e in nemiscare. Parca si timpul s-a oprit. Pe fata lui Aurel apare o grimasa. Se aude un tipat. Impinsi, parca, de un resort, fratele lui Aurel si invatatorul Hritac se reped spre el. Parca a durat o ora pana l-au dat jos din lat. Nimeni nu stie daca Aurel mai e in viata. Este asezat cu picioarele pe pamant. Nu face nici un gest. Salvatorii ii trag cateva palme. Aurel misca mana. Traieste!
-Cand ajung acasa, o sa pun funia pe foc!-
Cineva ii maseaza gatul. Trage puternic aer in piept si clipeste puternic. Aurel scoate primele vorbe: -Nu m-am putut concentra foarte bine! Vederea mamei si a sotiei m-au afectat.- Cronometrul nu a aratat mai mult de 15 secunde. -Cand ajung acasa, o sa pun funia pe foc!-, ameninta mama lui Aurel. Oamenii rad, de parca nu au asistat la o spanzuratoare. Aurel e sfatuit sa nu mai incerce niciodata o astfel de nebunie, iar daca tine neaparat, sa astepte macar un reprezentant de la -Cartea Recordurilor- care sa-i certifice eventuala performanta. -Sa ai grija cu astfel de chestii, ca fratele tau nu numai ca te va da jos din funie, dar iti va pune si <costumul de brad>-, este sfatuit Aurel.
