Sectia de Combatere a Coruptiei si Criminalitatii Organizate din cadrul Parchetului Curtii Supreme de Justitie a declansat o ancheta de anvergura pentru anihilarea unei retele specializate in obtinerea de vize pentru spatiul Schengen, in baza unor documente false. Politistii au retinut deja sapte persoane in acest caz si au depistat alte 10 persoane care intentionau sa se deplaseze in strainatate, avand vize obtinute de la cei retinuti de anchetatori.
Perchezitiile efectuate simultan in localitatile Iasi, Bacau, Pascani, Roman si Bucuresti au condus la descoperirea unei cantitati impresionante de documente in alb sau falsificate, emise de diverse societati romanesti, a diverse tipuri de stampile si alte acte false. Au fost descoperite, de asemenea, pasapoarte apartinand unor persoane ce au apelat la serviciile retelei, formulare-tip de cereri pentru obtinerea vizelor, precum si aparatura electronica (fotocopiatoare, calculatoare, scanere), folosite de infractori.
Actiunea a fost realizata cu sprijinul Parchetelor Curtilor de Apel Iasi, Bacau, Arad, Timisoara si al unor ofiteri ai Inspectoratului General al Politiei, precum si de la inspectorate judetene de politie zonale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane