Premieră medicală
O septuagenară a fost operată, ieri, de o tumoră ovariană chistică de 17 kilograme, formațiunea ajungånd la această dimensiune în doi ani, a declarat, pentru Mediafax, medicul Ludmila Gheorghiu, purtătorul de cuvånt al Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală, unde s-a efectuat intervenția. Femeia s-a internat în spital săptămåna trecută. Ea știa că de doi ani avea un chist pe ovarul drept. Între timp, această formațiune a crescut ajungånd la 17 kilograme. „A venit să se opereze întrucåt nu mai putea merge din cauza abdomenului care a crescut atåt de mult. Ea este o femeie de 60 kilograme, după operație a scăzut la 40 de kilograme“, a spus medicul Gheorghiu. Potrivit acesteia, operația a decurs bine, iar medicii au prelevat fragmente din formațiunea tumorală pe care le-au trimis spre analiză. „Este pentru prima dată cånd operăm o tumoră atåt de mare. Echipa medicală care a realizat intervenția a fost condusă de Vasile Butuc, medic primar obstetrică-ginecologie. Starea pacientei este bună, ea fiind în prezent la Terapie Intensivă“, a adăugat purtătorul de cuvånt al Spitalului Sf. Pantelimon.