Cercetarile in dosarul vamesilor acuzati de introducerea in tara a unor masini de lux, fara plata taxelor vamale, au determinat arestarea sefului Vamii Salonta, Gabriel Bar. El este acuzat ca in data de 8 decembrie 2000 a emis o chitanta vamala in fals, in valoare de 170 milioane de lei, atestand introducerea in Romania a unui autoturism de lux repatriat. El a primit in schimb suma de 6.000 de marci germane. Gabriel Bar a fost prezentat, ieri, Parchetului de pe langa Tribunalul Judetean Bihor.
Cei sapte vamesi din cadrul Biroului Vamal Episcopia Bihor au introdus, ilegal, in tara aproximativ 78 de autoturisme de lux, din care 14 date date in urmarire internationala.
Primele arestari in acest caz au fost efectuate pe 21 septembrie, atunci cand au fost retinuti Alexandru Ghitea si lucratorii vamali Teodor Moza, Teodor-Octavian Tripon si Andrei Moldovan. Cristina Mihes a primit interdictie de a parasi orasul timp de 30 de zile, iar ceilalti doi implicati in aceasta cauza, controlorul vamal Nicolae Filip si inspectorul vamal Lucian Stef, sunt cercetati in stare de libertate.
Prejudiciul adus statului este de circa 7,2 miliarde de lei, reprezentand accize si taxe vamale neincasate. In vederea recuperarii acestui prejudiciu, politistii au perchezitionat locuintele celor cercetati, iar pe bunurile lor a fost pus sechestru asigurator.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane