Caricaturistul sucevean Ovidiu Borta si-a inaugurat la sfarsitul saptamanii cea de-a treia expozitie personala, intitulata -Toamna se numara jupanii-, o expozitie cu peste 70 de lucrari, dintre care 35 au reprezentat portrete caricaturizate ale unor personalitati politice ori administrative locale sau nationale. Vernisajul a fost intrerupt de doi luptatori mascati ai Politiei, din cadrul trupelor de interventie, care au intrat in forta in sala. In timp ce unul dintre ei ii soma, cu pistolul, pe participanti sa nu miste, cel de-al doilea l-a luat de gat pe Ovidiu Borta. Sub amenintarea armei, artistul a fost scos afara din sala si introdus in masina Politiei, care a demarat in tromba. Din fericire, totul nu a fost decat o gluma, perfect regizata de organizatori si de Inspectoratul Judetean de Politie Suceava. Cei prezenti, nefiind pusi in tema, s-au speriat zdravan, dar si-au revenit pe deplin dupa cateva minute, cand Ovidiu Borta s-a intors in sala. El ne-a declarat ca -acest moment s-a vrut a fi un protest la adresa faptului ca libertatea de exprimare incepe sa fie tot mai ingradita in Romania. Ziaristii sunt tarati tot mai des prin tribunale, indiferent daca reclamantii au motive suficiente pentru a-i actiona sau nu in judecata-.
Printre caricaturisii prezenti la vernisaj s-au facut remarcati Mihai Panzaru – PIM, George Licurici, Paula Salar si Mihai Papuc. Mihai Panzaru PIM, cel mai cunoscut caricaturist sucevean, a apreciat lucrarile lui Ovidiu Borta si a evidentiat faptul ca portretele caricaturizate ale acestuia reprezinta un stil propriu. Un alt artist prezent, rebelul Konstantin Ungureanu BOX, dupa ce a apreciat talentul lui Ovidiu Borta in realizarea portretelor, a afirmat, insa, ca autorul a fost prea bland cu cei pe care i-a desenat. BOX a fost de parere ca politicienii trebuiau ironizati mult mai mult.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane