Într-o vreme a globalizării și multiculturalismului nu pot să mai mire fapte de confluență de civilizație și cultură între, să zicem, popoarele romån și kurd, iar asemenea indicii, din străvechime, ajung să iasă la iveală prin strădania celor ce mai pun totuși preț pe istorie. Unul dintre ei, autorul kurd Ali Husein Kerim, a scris, în limba turcă, „Istoria kurzilor în peninsula balcanică“, volum ce apare acum în versiune romånească. Și pentru istorici, și pentru pasionații de istorie, cartea este, în felul ei, un eveniment editorial.
Kurzii sunt unul dintre vechile popoare indoeuropene și descind din mezi, iar aceștia sunt atestați documentar din mileniul al treilea de dinaintea erei noastre. Oameni de munte, kurzii au vatra istorică în ținutul legendar străjuit de muntele Ararat și tot de aici izvorăsc Tigrul și Eufratul. La munții, pădurile, apele și apoi petrolul locurilor au råvnit împărații învecinate și invadatori de departe, iar populația s-a format prin conviețuire cu felurite culturi și civilizații, și-a modelat și menținut, prin milenii, propria identitate etnică, dar care nu are nici astăzi un stat propriu. Cei peste 30 de milioane de kurzi trăiesc în state aparținånd lumii arabe, turcice sau iraniene și aproximativ un milion și jumătate în țări ale continentului european. Leagănul poporului kurd este partea de lume cu cea mai densă spiritualitate în trecut, dar și cu mari turbulențe istorice. „Există în lume popoare predestinate în mod excepțional pentru surghiun și deportare – scrie autorul cărții. Aceștia sunt evreii, armenii, pieile roșii, țiganii și kurzii. Suferințele îndurate de primele trei popoare au fost comentate în scris și se cunosc. Se știe și starea țiganilor, cei fără de patrie și fără de pămånt, alegånd o formă de viață în care ocrotindu-și tradiția, și-au uitat de mult patria. Cåt îi privește pe kurzi, aproape 99 la sută din adevărul kurd nu s-a descoperit încă. În ciuda faptului că ei, kurzii, sunt considerați unul dintre cele mai vechi popoare ale istoriei, se cunoaște despre realitatea lor doar o proporție de unu la sută“.
Rostul acestei cărți este de a îmbogăți pe cåt se poate acest minim procent de cunoaștere, prin investigarea traseului istoric și al faptelor kurzilor ce s-au stabilit în trecut în spațiul sud-est european, adică și pe teritoriul Romåniei de azi, îndeosebi în Banat și Dobrogea. De la toponimele Ardeal, Iași, Arad, Bihor etc., care, susține autorul, ar fi de sorginte kurdă, prin zilele Babelor ce se aseamănă cu sărbătoarea primăverii a Nawrozului și pånă la cuvintele de origine kurdă din limba romånă și care sunt atribuite greșit altor influențe (arabă, turcă, persană etc.), între cultura și civilizația romånească și cea kurdă există atingeri și influențe neașteptate și fascinante care așteaptă să fie revelate. La sfårșitul anilor 1600, poetul kurd Ehmede Xani se lamenta în epopeea „Mem u Zin“: „Kurzii, în rostul lumii/De ce n-au oare parte de drepturi?De ce sunt oprimați?/ Și sunt asediați din patru părți deodată?/Sunt tabere ce fac din kurzi/O țintă pentru săgeata sorții“. Versuri, în mare măsură, de valabilitate și azi.
Vitregiți de istorie să nu aibă nici pånă astăzi propriul stat, kurzii sunt agresați și în memoria lor istorică. O istorie autentică și cuprinzătoare a poporului kurd, eliberată de interpretări conjucturale și interesante, de omisiuni și denaturări este, de aceea, o cerință existențială pentru acest popor care trebuie să-și găsească formula de existență și dezvoltare nealterată în lumea plină de solicitări a secolului XXI. Iar pentru a cunoaște mai bine ceea ce se numește nu tocmai propriu „întunecatul mileniu“ al istoriei romånilor, fåșia de lumină venită din istoria kurzilor e binevenită. Pe această dåră au pășit deja Vasile Pårvan și alții. Corneliu Vlad
