– Cea de-a doua falie din versant a mai aluncat cu doi metri pe verticala
Alunecarile de teren de pe Zamca, incepute pe 2 octombrie 2001, pun mari probleme locuitorilor din zona. Zilnic, comisia, formata din reprezentanti ai Primariei si ai Inspectoratului de Protectie Civila precum si specialisti de la S.C. -Proiect Bucovina- SA Suceava, constata noi alunecari ale versantului de nord-est. Cea de-a doua falie din versant a mai alunecat cu circa doi metri pe verticala. -Pamantul se clatina, pocneste, iar noi suntem neputinciosi. Cu natura nu te poti pune-, ne-a declarat Ioan Tuhlei, a carui anexa a fost afectata de alunecari.
S-a facut un raport, privind solutionarea problemelor aparute in urma calamitatilor de pe versantul de N-E al municipiului Suceava, aprobat de primarul Marian Ionescu. De luni, 15 octombrie au inceput lucrarile de evacuare a apelor, care stagneaza in zonele afectate, prin executarea unor drenari de suprafata, in zonele de izvorare a apelor freatice, care si-au creat scurgere haotica pe versant, si executarea de nivelari de suprafata. Primaria Suceava a apelat la un expert tehnic, ing. Radu Bartos, din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintelor, precum si la ing. Hermann Fozekas de la SC -Proiect Bucovina- SA Suceava, pentru interventiile ce vor continua in regim de urgenta, precum si pentru evaluarea pagubelor suferite de familiile din zona. S-a solicitat si sprijinul Inspectiei de Stat in constructie.
O data cu inceperea lucrarilor de intretinere a versantului de NE au fost instiintati despre pericol chiar si beneficiarii de retele ce au tangenta cu zona afectata. Prefectul Ioan Cusnir ne-a declarat, referitor la situatia alunecarilor de teren, ca -se vizeaza o noua strategie pentru a stabiliza starea versantului de N-E. Zonele expuse alunecarilor vor fi impadurite cu ajutorul Directiei Silvice Suceava, care asigura puietii, si a Primariei, care va dirija lucrarile de plantare a acestora-.
In continuare, autovehiculelor cu tonaj mare, ce depasesc 3,5 tone, nu le este permisa circulatia pe strada Bogdan Voda si pe strazile invecinate.