Home Politic Gruparea Lupu a pus bazele Partidului Popular Crestin

Gruparea Lupu a pus bazele Partidului Popular Crestin

DISTRIBUIŢI

Dupa modelul lansat de ex-premierul Radu Vasile, adeptii gruparii Marga-Lupu-Chirita din PNTCD au decis infiintarea Partidului Popular Crestin. O data decizia luata, Comitetul de Initiativa a fost mandatat -sa legalizeze partidul si sa poarte negocieri in vederea unificarii fortelor politice de centru-dreapta-, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat dat publicitatii. Cei trei fosti lideri taranisti si-au propus ca obiective -stavilirea coruptiei si eliberarea de saracie-, deziderate fluturate de clasa politica de 10 ani incoace, fara succes insa.

Reactia fostilor colegi de partid ai liderilor noului PPC nu s-a lasat asteptata. Presedintele taranistilor, Victor Ciorbea, a apreciat prompt ca decizia de infiintare a PPC -survine esecului inregistrat atat de incercarea de a transforma PNTCD intr-o anexa a Puterii, cat si a tentativei de disolutie a partidului-. -Sper ca macar de aceasta data ei vor urma o logica politica si juridica elementara si vor inceta cu sicanele in justitie si cu afirmatiile de pana acum-, a declarat optimist Ciorbea. Mai mult, pentru a demonstra ca nu pastreaza resentimente, Ciorbea le-a urat succes fostilor sai colegi de partid, remarcand totusi ca exista o -inflatie- in aceasta zona politica, fapt ce l-a determinat sa aprecieze ca PPC va avea aceeasi soarta ca si PPDR sau PNT Lambru.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.