Prințul Paul declară, într-un comunicat remis Mediafax, că anunțul Casei Regale a României despre ruperea „legăturilor istorice și dinastice“ cu Casa de Hohenzollern-Sigmaringen este „un gest inexplicabil, care jignește nemeritat națiunea germană și Casa de Hohenzollern-Sigmaringen“.
În același comunicat, prințul Paul spune că principele Carol al II-lea al României (1930-1940) a fost recunoscut de Casa de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege în exil și șef al Casei Regale Române, până la decesul său, în 1953, când această calitate a trecut asupra primului său născut, prințul Carol Mircea Grigore, drepturile acestuia fiind recunoscute de Tribunalul de la Lisabona pe 2 aprilie 1955, de Tribunal Marii Instanțe de la Paris pe 6 martie 1957 și de Curtea de Casație a Franței, la 8 ianuarie 1963, iar la decesul său, în 2006, „toate acestea, precum și calitatea de șef al Casei Regale a României, au trecut, în mod legitim, prin dreptul de primogenitură, asupra întâiului său născut, Prințul Carol Mircea Grigore, și, prin urmare, asupra noastră și a dreptului nostru de moștenire, ASR Prințul Paul Filip de Hohenzollern al României“. El mai spune că într-o recentă declarație de presă, apărută sub auspiciile „Casei Regale a României“, se vorbește despre ruperea „legăturilor istorice și dinastice“ cu Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. „Un gest inexplicabil, care jignește nemeritat națiunea germană și Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, punând națiunea română într-o postură de nedorit“, se mai spune în comunicatul semnat de prințul Paul.
El spune că națiunea română trebuie să știe că „la «legături dinastice» poți renunța, dar nu poți renunța la «legături istorice», pentru că nimeni nu își poate alege trecutul și ascendenții“.
Totodată, prințul Paul consideră că „este necesar ca întreaga națiune română să cunoască adevărul despre trecutul său recent și să accepte“ o serie de date istorice privind Casa Regală a României și pe cea de Hohenzollern-Sigmaringen, expunându-le în comunicatul său. Astfel, potrivit prințului Paul, „contractul dintre națiunea română și casa domnitoare de Hohenzollern-Sigmaringen, al cărui șef întemeietor de dinastie în România era domnitorul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a concretizat, sub aspect dinastic, în Constituția de la 10 iulie 1866, care prevedea, în baza Legii Salice, respectată de Hohenzollerni, la articolul 82, că: «Puterile constituționale ale Măriei Sale sunt ereditare, în linie coborâtoare directă, de la Măria Sa Prințul Carol, pe linie bărbătească, în ordine de primogenitură, cu excluderea perpetuă a femeilor și descendenților lor»“.
Prințul Paul explică apoi o serie de reguli de succesiune care prevăd că, dacă principele nu avea moștenitori de sex masculin, succesorul va fi desemnat dintre frații acestuia sau nepoții de frate, aceasta fiind și situația lui Ferdinand I, nepot de frate al lui Carol I, dar și situația dintre Prințul Paul al României și Mihai, fratele mai mic al Prințului Carol Mircea Grigore.
Totodată, acesta spune că în România, în prezent republică, „nici un cetățean particular nu poate decide excluderea Legii Salice în chestiuni dinastice, decât dacă dă o lovitură de stat, devine rege și, prin Referendum, se votează o nouă Constituție Regală, care să prevadă acest lucru“.
Prințul Paul explică faptul că urmașii legitimi ai lui Carol al II-lea, printre care se numără, nu și-au pierdut drepturile prin renunțare sau abdicare, pentru că acest rege nu a abdicat niciodată. De asemenea, titlul de Alteță Regală a României se obține numai prin naștere, „nu poate fi oferit astăzi nimănui, de către nimeni, nici chiar de către Hohenzollernii germani și nu poate fi transmis urmașilor de către un rege care a abdicat sau de către un prinț moștenitor, care a renunțat la drepturile sale înainte de conceperea legală și nașterea respectivilor copii“.
„Titlul de «Hohenzollern» i-a fost retras lui Ferdinand I (1914-1927) de Hohenzolernii germani, prin împăratul Wilhelm II (1888-1918), ca urmare a instituirii stării de război între România și Germania, la 28 august 1916, și reacceptat regelui în exil, Carol al II-lea, ulterior abdicării lui Mihai, la 30 decembrie 1947. Prin urmare, nimeni nu poate renunța la ceea ce, legal, nu posedă“, mai spune prințul Paul, oferind apoi o trecere în revistă a vieții lui Mihai I după abdicare și a celei a lui Carol al II-lea și a moștenitorilor lor.
