Fosta mare glorie a tenisului românesc, actualmente președintele Federației Române de Tenis, Ilie Năstase, și-a prezentat marți demisia. Acesta spune că principalul motiv al deciziei sale îl constituie o decizie judecătorească dată în cazul Bazei Sportive Voința, pe care fostul tenismen dorea să o transforme în academie de tenis. Un alt motiv al demisiei sale este cel legat de faptul că presa centrală a scris că FRT ar fi umflat cheltuielile de organizare ale meciului de Cupa Davis dintre România și Franța, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Sibiu.
În aceste condiții, Octavian Bellu, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a declarat: "Nu pot să comentez acest gest unilateral, deocamdată nu am semnat pentru că sper ca Ilie să se răzgândească cu această demisie".
"Sper să revină asupra deciziei, pentru că nu are motive să demisioneze. Eu voi discuta cu el și voi încerca să îl conving să revină asupra hotărârii de a demisiona", a fost reacția căpitanului nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Florin Segărceanu.
Ilie Năstase era președinte al Federației de Tenis de aproximativ 11 ani.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 26.12.2024, 05:34:27