Ofiterii Directiei de Combatere a Crimei Organizate au reusit sa anihileze o retea de falsificatori de acte pentru obtinerea de vize Schengen din care facea parte si secretarul Ambasadei Spaniei la Bucuresti. Pe numele lui Gheorghe Folan a fost emis un mandat de arest pe cinci zile. Din retea mai faceau parte Cristian, Robert si Marioara Teodorescu, care au fost arestati pentru 30 de zile.
Anchetatorii au stabilit ca, in cursul lunii septembrie, Cristian Teodorescu, a primit mai multe pasapoarte din partea unor persoane care doreau sa ajunga in Occident. Acesta se obliga sa le procure vize pentru intrarea in spatiul Schengen, prin intermediul Ambasadei Spaniei. Pentru obtinerea unei vize, fiecare persoana platea aproximativ 1.350 de dolari, iar dupa aproximativ o saptamana, viza era deja aplicata pe pasaport.
Obtinerea dreptului de intrare in Occident se realiza prin intermediul lui Falan. In acest scop, secretarul ambasadei a sustras mai multe acte, in original, dupa care Teodorescu a facut copii. Documentele falsificate atestau ca solicitantii vizelor sunt profesori sau asistenti la diferite facultati din tara. In aceasta calitate, ei urmau sa se deplaseze in Spania pentru a participa la anumite cursuri de pregatire sau seminarii.
Invitatiile necesare participarii erau si ele falsificate, si aceste documente fiind procurate tot de Falan. Pentru ca totul sa fie in regula, falsilor profesori li se intocmeau si carti de munca, de a caror falsificare s-a ocupat tot membrii familiei Teodorescu. Toate actele erau completate de Marioara Teodorescu, dosarele fiind apoi incredintate lui Falan, care se ocupa de urgentarea formalitatilor din cadrul ambasadei.
500 de dolari viza
Gheorghe Falan primea cate 500 de dolari pentru fiecare viza acordata, banii platiti in avans de Cristian Teodorecu din suma perceputa ca -taxa- de la cei care doreau sa ajunga in Spania.
Numarul celor care au beneficiat de serviciile familiei Teodorescu nu este cunoscut, Politia neavand dovezi decat in cazul ultimelor patru dosare intocmite. Date fiind metoda extrem de bine pusa la punct si calitatea de exceptie a falsurilor, politistii cred ca numarul celor care au intrat in spatiul Schengen obtinand viza cu ajutorul unor documente falsificate este mult mai mare.
In urma dovezilor prezentate de Politie, procurorii din cadrul Parchetului General au emis mandate de arest preventiv pe o durata de 30 de zile, in cazul lui Cristian Teodorescu, si pe cinci zile, in cazul lui Gheorghe Falan. Toti cei patru membri ai retelei sunt acuzati de comiterea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, acuzatii la care, in cazul lui Falan, se adauga si cea de abuz in serviciu contra intereselor publice.