Aniversarea lui 2016 in Romania a fost 100 de ani de la intrarea tarii in Marele Razboi. Un sacrificiu de un milion de vieti pierdute de glont, foamete, privatiuni, tifos exantematic. Dar s-a facut Romania Mare. Ei si? Drept pentru care nici oficialitatile, nici – altfel – guresa noastra societate civila, nici presa atat de atenta la toate mondenitatile de duzina nu s-au sinchisit prea mult de istoricul eveniment.
Aniversarea lui 2017 va fi 10 ani de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Celebrarea a si inceput, in fel si chip. Articole elogioase, calcule si bilanturi cu multe cifre: cat s-a dat, cat s-a “atras”, in euro. Asa, iesim bine. Dar privatizarile catre firme (sau chiar state) europene-surori, prin care ni s-a destramat economia si s-a ingrosat armata de someri nu se pun? Dar muntele de limitari, contigentari, restrictii, normative etc., de care nu doar omul obisnuit, dar nici cel instruit habar nu are, nu intra la socoteala, la pasiv?
Dar tot mai ampla paranghelie proeuropeana nu are cum acoperi notele discordante care, daca le aduni, nu sunt nici ele putine sau neinsemnate. Zilele trecute, bunaoara, am aflat, ca potrivit unor reglementari europene, cercetatorii romani sunt onorati, pentru proiectele la care lucreaza, cu cate 3 sau 7 euro/ora, in timp ce pentru aceeasi treaba, alti cercetatori, tot europeni, iau cate 20-30 euro/ora. Si: Romania e avertizata ca ar putea fi pedepsita pentru ca o lege obliga marile magazine sa aiba la raft peste 51 la suta produse romanesti. Europa cea Unita ne obliga asadar sa mancam mai putin din propria traista, trebuie sa cumparam de-afara, de la parteneri. Sub pedeapsa. Si nu una oarecare, caci ii zice infringement, pe englezeste, chiar daca in UE n-a mai ramas nicio tara care sa mai aiba engleza ca prima limba oficiala. Alta: terenurile agricole din Romania sunt vandute strainilor, pardon, europenilor, intr-o veselie. Dar nimeni nu stie cat s-a vandut, cat a mai ramas – nici ministerul Agriculturii, nici Uniunea Notarilor Publici, poate ca nici cadastrul, nici judetele, nici serviciile. Si inca una: trei milioane de romani au profitat de libera circulatie prin spatiul UE pentru a-si afla o viata mai buna. Iar in zece ani au trimis acasa (acasa la ei, nu in bugetul national) 52 miliarde de euro. Mult? Foarte mult. Socotelile arata insa ca daca ar fi stat acasa si ar fi avut ce munci pe potriva pregatirii lor, folosul pentru tara ar fi fost mult mai mare.
Istoricii Florin Constantiniu si Dinu C. Giurescu, economistii Ilie Serbanescu si Calin Georgescu, dar si altii, au descris pe larg dezastrul de astazi al Romaniei: in mai putin de trei decenii de libertate si democratie, intre care un deceniu de apartenenta la UE, tara a fost mai jefuita si mai secatuita decat in sute si sute de ani de istorie, dela intemeierea Principatelor Romane incoace. Calin Georgescu scria din nou zilele trecute: “România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.”
Sa fie, atunci, de rau ca am intrat in UE? Nu, fereasca Domnul, UE putea sa fie chiar o mana cereasca pentru romani. Numai ca… Toata istoria relatiilor noastre cu UE e ciudata. A fost tot timpul si ramane intr-o tacere stranie si totala felul in care s-a tocmit si invoit aderarea. Iar de ani de zile nu aflam nimic nici despre vreo vorbire romaneasca in UE privitoare la afirmarea la Bruxelles a vreunui interes de-al nostru. Insa nici nu e de mirare de vreme ce, abia zilele trecute, tara a aflat, de la insusi seful statului, ca nu are o strategie post-aderare UE.
Este Uniunea Europeana vinovata pentru acest dezastru? In loc de raspuns, o vorba romaneasca, pe cat de cinica si vulgara, pe atat de inteleapta si potrivita revoltatoarei stari de fapt de astazi: de vina nu e atat cine incearca, de vina e cine se lasa. (Magnanews.ro)
