10 decembrie e Ziua Nobel. Laureatii anului isi primesc premiile. Ceremonii festive, banchet regal. Romanii sunt insa indreptatiti sa priveasca oarecum contrariati la “fenomenul Nobel”: intre cei peste 900 de laureati, cati se prenumera de la 1901 incoace, niciun roman nascut si care sa fi trait si muncit, pregatit si consacrat in Romania nu a avut parte de incununarea cu ceea ce numim azi, cu totii, inca, distinctia cu blazonul cel mai onorant al vremurilor moderne. E de mirare, dar nu e de dramatizat. Iar despre aceasta ciudatenie s-ar putea scrie chiar o poveste pasionanta (carti similare s-au scris, de pilda despre nedreptatitii din domeniul chimiei sau ai literaturii). Dar pana una-alta, o carte mult mai instructiva, mai folositoare si nu mai putin pasionanta, pentru cine stie sa o citeasca asa cum se cuvine, a scris neobositul si mereu inspiratul gazetar Carol Roman. De fapt, el face acum gestul temerar de a-si republica o carte aparuta pentru prima data in urma cu vreo jumatate de secol (iar intre timp in cateva editii – la tiraje si vanzari de invidiat azi – in cateva editii si in opt limbi). Se cheama “Exista un secret al celebritatii?”, iar la intrebarea peste poate de incitanta raspunde o cohorta de zeci si zeci de laureati Nobel. Azi, cand e atata zarva si imbulzeala la castig usor si faima rapida, o asemenea carte-“reteta a fericirii” ar trebui sa fie bestseller. Dar ea ramane oricum o carte de referinta si oricum o performanta a autorului: sa reusesti sa rupi din timpul unor savanti de varf ai vremii tale pentru a raspunde la o – ce a fost de fapt la inceput – o ancheta internationala a unui ziar de tineret dintr-o tara cu regim comunist, in plin razboi rece etc. etc., nu o poate face oricine. Cum a fost posibil miracolul, o scriu in carte – si autorul, si celebrul Henri Coanda, si acad. Razvan Theodorescu.
In ce ma priveste, cu cartea in fata, am avut la un moment dat senzatia ca parca tot ce cuprinde ea, toate marturiile, sunt ale unuia si aceluiasi narator, profesiunea de credinta a unuia si aceluiasi om de stiinta. Si intr-un fel, asa si este: cartea e de la un capat la altul al ei marturisirea si lectia de viata si sfaturile pe care Savantul le da tinerilor. Lait motivul care reuneste intr-un unic si bine argumentat indemn pentru cei tineri al celebritatilor Nobel estte pledoaria pentru curiozitate, pasiune, studiu, munca, tenacitate, rezistenta, insistenta, vointa, anduranta, pana la sacrificiu de sine. Secretul celebritatii se afla asadar la indemana oricui isi asuma aceste povete stiute de altfel de oricine, dar urmate nu chiar de toata lumea.
Cartea lui Carol Roman nu putea sa nesocoteasca subiectul dureros al nedreptatii facute descoperitorului roman al insulinei Nicolae Paulescu, dar “cazul Paulescu” este pus in contrapunct cu traiectoria luminoasa a lui George Emil Palade, romanul laureat Nobel prin consacrarea sa stiintifica in America. Dar cum spuneam – si fascinanta carte nu si-a propus asa ceva- romanii sunt departe de a avea relatii optime cu institutia si premiul Nobel. Nascuti in Romania, americanul Elie Wiesel (1986) si svaba Hertha Muller (2009) nu prea vibreaza cand vorbesc de tinuturile natale si oamenii printre care au iesit pe lume, germanul Stefan Hell (2014) a plecat de la 16 ani din Romania, iar Ion Moraru (1986) are inca o istorie inca nu pe deplin deslusita de posibil laureat. Apoi: de la Blaga la Nichita Stanescu, niciunui scriitor roman nu i s-au deschis portile afirmarii in lume si prin aureolata distinctie de la Stockholm.
Sa retinem, totusi, esentialul: intr-o vreme cand pentru multi, mai ales dintre cei aflati la inceputul vietii active, celebritatea e de fapt o reusita in promotion, cartea lui Carol Roman repune adevarul in drepturi si, prin aceasta, se incarca cu o surprinzatoare actualitate.
