Home Actualitate Dupa prajiturile Recopan, pateul Overseas

Dupa prajiturile Recopan, pateul Overseas

DISTRIBUIŢI

– Autoritatile din Gorj au dispus, ieri, retragerea unui sortiment de pateu din ficat de porc, produs de firma bucuresteana Overseas 2000 Prod SRL, dupa ce au descoperit ca este infestat su Salmonella de tip E. Din fericire, nici o persoana nu a reclamat pana acum ca s-ar fi imbolnavit din cauza produsului respectiv

– Sute de liceeni internisti, care au luat masa atat la cantina Liceului nr. 2, cat si la cantina Liceului Pedagogic din Focsani, s-au aflat in pericol de a se imbolnavi din cauza alimentelor expirate, folosite in prepararea mancarii

– OPC a inchis, in ultimele doua zile, peste 600 de chioscuri amenajate in incinta institutiilor de invatamant. In 70% din unitatile verificate s-au gasit alimente alterate sau cu termenul de valabilitate expirat

Pateu din ficat cu Salmonella

Autoritatile din judetul Gorj au dispus, ieri, retragerea de pe piata a unui sortiment de pateu din ficat de porc dupa ce specialistii au descoperit ca acesta este infestat cu Salmonella de tip E.

Seful Directiei Sanitar-Veterinare Gorj, Mircea Covrig, a declarat ca infestarea a fost descoperita dupa ce Garda Financiara a confiscat dintr-un magazin cantitati mari de mezeluri pentru care nu existau acte de provenienta. Analizele efectuate miercuri au evidentiat existenta Salmonellei in pateu. Din fericire, nici o persoana nu a reclamat pana acum ca s-ar fi imbolnavit din cauza produsului respectiv.

Pateul, produs de firma Overseas 2000 Prod SRL din Bucuresti, este ambalat sub forma de batoane de 250 de grame si a ajuns in magazinele gorjene de la un angrosist din Ramnicu Valcea. Produsul infestat provine dintr-un lot al carui termen de valabilitate expira in data de 22 noiembrie.

Autoritatile locale gorjene au dispus confiscarea din magazine a produselor de acest lot, iar specialistii efectueaza analize la toate sortimentele de pateu descoperite in magazine pentru a vedea daca mai exista si alte cazuri de infestari.

Prefectul de Gorj, Toni Grebla, a dispus constituirea unor echipe mixte care sa mearga in magazinele din orasele Targu Jiu, Rovinari si Motru pentru a verifica daca pateul produs de Overseas 2000 Prod mai exista in rafturile magazinelor.

Liceeni hraniti cu alimente expirate

La cantina Grupului Scolar de Industrie Usoara, inspectorii OJPC au descoperit produse expirate in magazii, vesela veche, nespalata, degradata, dar folosita la prepararea mancarurilor si o mizerie de nedescris. La cantina liceului amintit mananca zilnic nu mai putin de 250 de elevi, atat din cadrul scolii, cat si de la celelalte licee din municipiu.

Tot alimente expirate au fost gasite si la cantina Liceului Pedagogic, unde mananca zilnic alti 140 de elevi. Directorul adjunct al liceului, Dumitru Sandulachi, sustine ca n-a fost vorba de produse perisabile, ci doar de cateva pungi de faina de grau, pe ambalajul carora nu s-a mai uitat nimeni in momentul folosirii la prepararea mancarurilor.

Pacat! Tragedia de la Botosani trebuia sa va dea de gandit, domnule director. Sunt in joc vietiile a sute de copii.

600 de chioscuri, inchise temporar de OPC

Peste 600 de chioscuri amenajate in incinta unitatilor de invatamant din tara, verificate in ultimele doua zile de inspectori ai oficiilor judetene pentru protectia consumamtorului, au fost inchise temporar, a anuntat secretarul de stat Rovana Plumb, seful Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC).

Seful ANPC a adaugat ca, in cele doua zile de controale, au fost date amenzi in valoare totala de peste trei miliarde de lei.

-Ne asteptam sa gasim unitati in neregula, insa rezultatele actiunilor din ultimele doua zile sunt deja alarmante. Practic, nici un agent comercial verificat nu era autorizat sanitar sa vanda alimente, iar unul din trei comercianti vindea produse alterate sau cu termen de valabilitate expirat-, a afirmat seful ANPC.

-Majoritatea vanzatorilor din punctele de desfacere a alimentelor nu aveau analizele efectuate, iar in peste 70% din chioscurile verificate au fost descoperite alimente alterate sau cu termen de valabilitate expirat-, a adaugat Rovana Plumb.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.