Mărturisesc: în privința Kosovo, am și ezitări, îndoieli, nu numai certitudini. Cred ce am crezut din prima clipă, dar sub presiunea unor pusee de dubiu cartesian.
Dacă aș fi sîrb, n-aș accepta nici în ruptul capului (la propriu!) ceea ce s-a întîmplat. În veac n-aș accepta, și cu limbă de moarte aș lăsa legat nepoților și nepoților lor să nu accepte. Cum adică? Cu totul în afara legislației internaționale, cu sfidarea temeiului Europei moderne care e Acordul de la Helsinki, vin niște state, îmi rup o bucată din hartă și fac din ea o nouă țărișoară?
Dar eu nu sunt sîrb, sunt român. Ca român cu capul pe umeri, trebuie să fiu și "sîrb" și "albanez kosovar". Să constat că sîrbii s-au purtat multă vreme bestial cu cei din Kosovo. Poate că aceia n-aveau dreptate. E foarte posibil că săreau peste cal. Dar nu-i faci chisăliță, nu verși sînge cu ghiotura. Pentru că tu, guvern responsabil, trebuie să știi că există un mîine, că totul se plătește. N-a fost așa. S-a procedat nesăbuit și s-a alimentat o ură incomensurabilă.
Dar răul a venit și din afară. Ca observator neutru și obiectiv, n-am să admit niciodată că intervenția NATO (OTAN)-americană din 1999 a fost ceva deștept. Nici pe departe. A turnat gaz peste foc. Ură peste ură. Cu un cinism yankeu uneori grotesc: la intervenția Papei, care a rugat ca măcar cîteva zile, de sfintele sărbători pascale, să se suspende bombardamentele, s-a răspuns cu sictir, s-au lansat în continuare bombe, pe care erau desenate urări ironice de Paști. Așa ceva nu se face. Șapte săptămîni la rînd am scris atunci, în rubrica pe care o aveam, numai pe această temă; am vorbit și în Parlament și la televiziuni în același sens. L-am întrebat, în direct și la o oră de vîrf, pe președintele Constantinescu: -Dacă ați vedea creierii copiilor dv., Dragoș și Norina, împrăștiați pe pereții unei clădiri din Belgrad, tot "pagubă colaterală" ați considera și acest lucru? Tot "legitim și necesar"? Timpul mi-a dat dreptate. (Textele pot fi citite în saitul www.pruteanu.ro).
Nici soluția impusă acum nu e înțelepciunea întruchipată. Nu știu sigur care e binele, dar știu sigur că nu acesta e binele. Îți duce mintea, mutatis mutandis, și la Diktatul de la Viena, și la Ultimatumul Basarabia. (Și la agresiunea împotriva Irakului). Ea creează încă un sinistru precedent de încălcare unilaterală a legilor în vigoare și a acordurilor internaționale. Pe motiv de "excepționalitate". Știm bine că excepționalitatea e chestie de avocățeală. Nu e greu de "demonstrat" că și problema bascilor e excepțională, și cea a cecenilor, și cea a kurzilor, și a Tiraspolului u.s.w. Poate chiar și cea a secuilor, mai știi?
Este ea o soluție viabilă, preferabilă altor negocieri, oricît de lungi? Trebuie să fii lunatic să-ți imaginezi că noul "stat", compus în bună parte din șomeri și mafioți, se va dezvolta pe coordonate de pace, prosperitate și progres. Va fi mai multă liniște în Balcani dacă provincia Kosovo nu mai e în Serbia, ci în afara ei, ca o sfidare? Se va stinge vreodată incendiul de pe acea artificială graniță? Va fi surd, de-acum încolo, Belgradul la cîntecul mierlei? Imposibil de crezut.
România a făcut bine că, oficial, a declarat că nu recunoaște noul "stat". Bine, în sensul că: în concordanță cu simțămîntul dominant național. Nu s-a repetat "divorțul" flagrant din 1999, cînd peste trei sferturi din români nu susțineau politica Ministerului de Externe și a Președinției. Acesta e binele de acum.
În schimb, mi se pare rușinoasă pînă la jalnic poziția Guvernului de a accepta, cu o tălîmbă tăcere, sfidarea lui Mark— Bel‡. UDMR a și preluat soluția Kosovo: și-a proclamat, unilateral, independența în Cabinetul Tăriceanu. Iar i se potrivește premierului porecla Moliceanu. A dat el afară miniștri pentru chestii mult mai subțiri. Acum rabdă din considerente pur egoiste și politicianiste, din calcul mercantil de rămînere la putere. Dar e profund ridicol: menții la guvernare o formațiune care e în contradicție expresă, violentă, cu linia Executivului. La jumătate de oră de la exprimarea poziției UDMR, toți reprezentanții ei în structurile de putere ale României, capilar, pînă la ultimul nivel de jos, trebuiau dați afară, în modul cel mai politicos și ferm. Un guvern e echipă, un grup monolitic, nu un club pluralist de flecăreală.
