Home Actualitate Președintele Serbiei, recunoscător României

Președintele Serbiei, recunoscător României

DISTRIBUIŢI

Serbia îi este recunoscătoare României pentru sprijinul în situația creată de proclamarea independenței Kosovo, a susținut președintele sârb, Boris Tadic, după o întâlnire cu omologul său, președintele Traian Băsescu.
Belgradul va reduce colaborarea diplomatică cu țările care recunosc independența Kosovo, însă Serbia nu se va autoizolva și nu va renunța la viitorul său european, a anunțat Tadic într-o conferință la București. Iar pentru acest lucru, Serbia se bazează pe sprijinul acordat de România, prin Traian Băsescu. La omologul său, Tadic s-a referit ca la "prietenul tradițional al Serbiei, care crede în integritatea Serbiei, care respectă reglementările internaționale și care crede în viitorul european al Serbiei". La rândul său, Băsescu a sfătuit Belgradul să vorbească cu Priștina, "să găsească soluții de comunicare".
Tadic a făcut ieri o primă vizită oficială în România după realegerea sa în funcția de șef de stat. Întâlnirea dintre oficialul sârb și primii oameni din statul român a avut loc în contextul în care țara noastră este una dintre cele câteva state din Uniunea Europeană care nu recunosc independența provinciei Kosovo.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.