Numerosii parveniti, peste noapte, reprezinta cea mai buna dovada ca afacerile cu statul, sau mai bine zis cu firmele de stat, sunt poate cele mai profitabile, atunci cand acestea se lasa, contra cost, inselate. Totul se rezuma la un sistem de relatii, bine determinat. De obicei, afacerile oneroase sunt concepute impreuna cu conducerile sau cel putin cu -piesele grele- din cadrul societatilor de stat ce trebuie inselate. Rata de profitabilitate este, de cele mai multe ori, direct proportionala cu functia pe care o ocupa in cadrul societatii respectivul -afacerist-. Asa se face ca societatile de stat ajung sa plateasca pentru diverse marfuri de zeci sau chiar sute de ori mai mult decat ar fi normal. Diferenta intre pretul real si cel cu care este achizitionat produsul reprezinta profitul ce va intra in buzunarul conducerii si al colaboratorilor.
Rezervoare cumparate cu de la sine putere
Ultimul dosar de acest fel a fost finalizat de catre politistii din cadrul IJP Dolj, in cauza fiind acuzata fosta conducere a societatii PECO Dolj. In urma cercetarilor, Politia a stabilit ca Aurelian Gherghinescu, fostul director general, impreuna cu ex-directorul economic Nicolae Badica, directorul comercial Elena Stoenescu si jurista Mita Olteanu au produs societatii un prejudiciu de peste 30 miliarde de lei. Cei patru sunt cercetati penal pentru abuz in serviciu, dupa ce in luna iulie 2000 au decis cumpararea a doua rezervoare de combustibil cu o capacitate de 5.000 de metri cubi fiecare cu 37,5 miliarde de lei, desi valoarea reala era mai mica de un miliard.
-In urma anchetei pe care am initiat-o, am stabilit ca cei patru au achizitionat, fara aprobarea Consiliului de Administratie, doua rezervoare cu o capacitate totala de 10.000 de metri cubi, creand societatii un prejudiciu de aproximativ 32 miliarde de lei-, declara colonelul Luchian Mitran, prim-adjunctul sefului Inspectoratului de Politie Dolj.
Vanzari in lant
Afacerea pusa la cale de conducerea PECO Dolj a fost descoperita de Politie in urma retinerii, in primavara acestui an, a lui Florin Purcea, patronul firmei PETROLUX, pentru a fi cercetat sub acuzatiile de evaziune fiscala, fals si uz de fals. Mergand pe firul afacerilor lui Purcea, Politia a descoperit si afacerea fostei conduceri. Din datele existente in dosarele Politiei rezulta ca, in 1999, rezervoarele de combustibil au apartinut societatii CRASER SA, care administra serele de la Isalnita. Conform expertizei realizate cu ocazia privatizarii societatii, valoarea reala a rezervoarelor a fost stabilita la 468 milioane de lei. Afacerea a fost pusa la cale extrem de bine, folosindu-se un sistem de vanzari suucesive a celor doua rezervoare, astfel incat valoarea acestora sa creasca. Firma condusa de Purcea a achizitionat cele doua rezervoare cu 732 milioane de lei. Pe 29 iunie 2000, patronul PETROLUX vinde rezervoarele sotiei sale, Liliana Purcea, care le achizitioneaza in calitate de persoana fizica, tot la pretul de 732 de milioane. In aceeasi zi, se efectueaza o expertizare a valorii activelor cumparate si rezulta ca acestea ar valora 30 miliarde de lei. In doar cateva ore, pretul celor doua rezervoare crescuse de peste 30 de ori. Proaspata miliardara, Liliana Purcea cumpara, in aceeasi zi, partea unui asociat al PETROLUX si devine partenera de afaceri cu sotul ei. Aportul in societate a fost de 30 de miliarde, adica valoarea celor doua rezervoare.
-Rezervoarele, a caror valoare a crescut in doar o zi de 30 de ori, au fost vandute, dupa numai o saptamana, societatii PECO Dolj cu aprovximativ 32 miliarde de lei, pret in care nu este inclusa si valoarea Taxei pe Valoare Adaugata-, explica colonelul Mitran.
Tradat de lacomie
Marea greseala facuta de Florin Purcea a fost ca s-a lacomit, el neachitand TVA aferenta acestei vanzari, motiv pentru care a fost luat la intrebari de Politie.
Cei patru directori, Aurelian Gherghinescu, Nicolae Badica, Elena Stoenescu si Mita Olteanu, au fost suspendati din functii in luna mai 2001 si acuzati de abuz in serviciu.
-Cei patru au fost acuzati de abuz in serviciu, dosarul fiind inaintat, cu propunere de trimitere in judecata, Parchetului. In cazul in care vor fi gasiti vinovati, acestia risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la cinci ani-, a precizat prim-adjunctul sefului Inspectoratului Judetean de Politie Dolj. Totodata, Purcea este cercetat de Politia Feroviara Craiova si in alte dosare.