Home Sport Slovenii ne-au cam pus la colt

Slovenii ne-au cam pus la colt

DISTRIBUIŢI

Asa a fost sa fie: primul meci cu adevarat important din cariera de selectioner a lui Hagi s-a lasat cu o neasteptata infrangere a tricolorilor, sambata seara, la Ljubljana. Prea putin cunoscuta selectionata a Sloveniei, care pana acum n-a jucat la nici un turneu final de campionat mondial, ne-a servit, asadar, o lectie de ceea ce inseamna tenacitatea si increderea nesfarsita in fortele proprii, chiar daca esti condus acasa de o echipa considerata de toata lumea mai tehnica si mai valoroasa decat a ta. Desi romanii i-au -pus in corzi- pe baietii lui Katanec inca din startul partidei, cand inainte si dupa golul lui Marius Niculae ai nostri mai puteau marca, lejer, de trei-patru ori, ex-iugoslavii nu s-au lasat deloc impresionati si au crezut pana la capat in steaua lor. Care stea nu a intarziat sa -rasara-, mai ales in repriza secunda, cand fie ratarile incredibile (cea a lui -Gurita- Contra, singur cu portarul, le-a intrecut pe toate), fie ostilitatea arbitrului danez Nielsen (care ne-a refuzat un penalty clar, la un fault asupra lui Mutu) au conturat destinul partidei. Destin consfintit prin reusita de exceptie a -nouarului- Osterc – sut din afara careului, cu stangul, dintr-o bucata, sub transversala bietului Stelea. 2-1 pentru sloveni, scor rasturnat si, in consecinta, stupoare pe fetele romanilor, inclusiv si mai ales pe chipul impietrit al lui Hagi.

Sigur, a mai fost gafa de marcaj a defensivei noastre la primul gol, inscris ca in curtea scolii de Acimovici (cu capul), a mai fost, ca si in alte dati, jocul slab al lui Mutu, enervarea atacantilor ori antipatia evidenta cu care ne-a tratat arbitrul Nielsen (cel mai vechi -ecuson- FIFA aflat in activitate) si multe altele, care au dus la acest sfarsit intr-un fel incredibil. Si astfel, fiesta, daca va mai fi, a fost amanata pentru miercuri seara, pe Stadionul Steaua, in partida care va incepe la ora 19.00. Atunci se va vedea totul. Daca suntem cu adevarat mai buni, ii batem pe sloveni cu 1-0 sau 2-0 sau 3-1 s.a.m.d. Daca nu, ramanem cu totii acasa, la propriu si la figurat, ca tot am dat-o in bara, in corpore, si in cupele europene. Apoi, ne intoarcem la ale noastre, adica alde Farul, Electromagnetica sau Cimentul Fieni, si ne punem pe depanat povesti la gura sobei, despre Sevilla *86 sau America *94.

Iarna e lunga. Si se poate trai si din amintiri.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.