În cei 91 de ani câți au trecut de la semnarea Tratatului de la Trianon, cunoașterea și imaginea acestuia în conștiința publică din țările participante la încheierea lui s-au estompat treptat. Cultura istorică este realmente tot mai deficitară în majoritatea zonelor lumii. Ignoranța și ignorarea trecutului au lăsat loc manifestării a tot felul de confuzii și denaturări privind evenimente și documente de importanța celui de față. Manipulările politice larg practicate în domeniul prezentării și interpretării istoriei se dovedesc deosebit de nocive nu numai în planul cultural general în care se situează acele evenimente, ci și în ansamblul vieții sociale, iar uneori chiar și în relațiile externe. Tratatul de la Trianon poate fi considerat ca un caz caracteristic de acest fel. Din aceste cauze, cu riscul ca unor cititori mai avizați prezentul demers să le pară ca fiind oarecum didacticist, facem precizările ce urmează.
Titlul exact al documentului este: TRATATUL DE PACE ÎNTRE PUTERILE ALIATE ȘI ASOCIATE ȘI UNGARIA (4 IUNIE 1920, TRIANON).
Semnatarii Tratatului au fost Plenipotențiarii Înaltelor Părți Contractante, care erau: Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei și al Teritoriilor Britanice de Peste Mări, Franța, Italia și Japonia, ca PRINCIPALE PUTERI ALIATE ȘI ASOCIATE, împreună cu cele reprezentând: Belgia, China, Cuba, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, ROMÂNIA, Statul Sârbo-Croato-Sloven, Siam, Cehoslovacia – de o parte – și UNGARIA de altă parte. Regatul Unit a depus pe textul Tratatului șase semnături, incluzând pe cele care reprezentau: Dominioanele Canadei și Noii Zeelande, Commonwealth-ul Australiei, Uniunea Sud-Africană și India. Acestora li se adăugau alte 10 state: Bolivia, Brazilia, Ecuador, Guatemala, Haiti, Hedjaz, Honduras, Liberia, Peru și Uruguay, în calitate de semnatare ale PACTULUI SOCIETĂȚII NAȚIUNILOR, inclus și în Tratatul de la Trianon, ca Partea I a acestuia. Trebuie apoi luat în considerare și rolul Rusiei care, în perioada 1914-1917, a fost una dintre principalele Puteri Aliate, având rolul și contribuția proprie la deznodământul Primului Război Mondial, inclusiv la înfrângerea Austro-Ungariei. În urma loviturii de stat bolșevice din noiembrie 1917, a semnării Tratatului păcii separate de la Brest-Litowsk, a reorientării politicii externe a Rusiei Sovietice și a absenței sale de la Conferința de Pace de la Paris, Tratatele de Pace care au marcat sfârșitul Primului Război Mondial au fost încheiate fără semnătura Rusiei Sovietice, ceea ce nu poate anula sau diminua contribuția și rolul Rusiei la rezultatele conflagrației.
În total, în încheierea și semnarea Tratatului de la Trianon au fost implicate 34 de state, cea mai mare parte a lor fiind în mod direct, nemijlocit. Ele însumau marea majoritate a statelor și populației planetei, dacă ne referim numai la dimensiunile câtorva dintre cele mai mari: Regatul Unit – incluzând India, Canada și celelalte, China, statele europene, Statele Unite ale Americii, Rusia, Brazilia, Australia ș.a. Raportate la dimensiunile lor de azi, numărul statelor din aria aferentă celor implicate în Tratatul de la Trianon a crescut considerabil (state succesorale, destrămarea imperiilor coloniale ș.a.), iar cifrele referitoare la populație au atins cote aproape duble. Aceste date nu permit niciun fel de încercare de minimalizare sau de bagatelizare a importanței Tratatului de la Trianon.
Datele referitoare la ponderea politică, militară, economică etc. a tuturor factorilor implicați la scară mondială în rezultatele conflagrației, în încheierea Tratatului de la Trianon, indică elocvent importanța sa istorică fundamentală în ansamblul relațiilor internaționale contemporane.
Scurtă privire asupra conținutului Tratatului de la Trianon
Tratatul proclama încetarea stării de război la data intrării sale în vigoare (prin ratificarea de către Ungaria ce va avea loc la 26 iulie 1921), când „vor exista relații oficiale între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria“. Încetarea existenței Austro-Ungariei a determinat apariția celor două noi state în relațiile internaționale, Ungaria devenind astfel stat independent. O însemnătate deosebită o reprezenta inserarea în fruntea Tratatului a Pactului Societății Națiunilor, care avea în centrul atenției ideea cardinală a asigurării păcii. Tratatul de la Trianon fixa frontierele Ungariei cu vecinii săi: Austria, Statul Sârbo-Croato-Sloven, România, Cehoslovacia. În cuprinsul Tratatului erau stabilite pentru Ungaria clauze politice europene, erau reglementate interesele Ungariei în afara Europei, erau determinate clauze militare, navale și aeriene pentru Ungaria, urmate de cele referitoare la prizonierii de război și morminte, erau stabilite Sancțiuni pentru încălcarea legilor războiului, reparațiuni, clauze financiare, clause economice, cele privitoare la navigația aeriană, porturi, căi de apă, căi ferate, regimul muncii, declarațiuni și dispoziții speciale, clauze diverse.
Tratatul de la Trianon cuprinde 364 de articole, grupate în 14 Părți cu subdiviziunile respective (secțiuni, capitole, paragrafe), incluzând diferite Anexe, Tabele și Protocoale. Ele sunt expuse în 152 de pagini de text original în limba franceză.
Toate acestea constituie expresii ale analizelor profunde, de înaltă specialitate, din toate domeniile abordate, ale negocierilor îndelungate, laborioase și temeinice ale tuturor părților implicate, ale înaltei responsabilități politice, morale a autorilor. Complexitatea Tratatului de la Trianon îi rezervă un loc de prim-plan în istoria dreptului și a relațiilor internaționale, în istoria universală contemporană.
Încheierea Tratatului de la Trianon a fost receptată în România în mod pozitiv, constructiv, prin evidențierea corectă a semnificațiilor sale esențiale, inclusiv prin manifestarea sinceră a înțelegerii greutăților resimțite atunci de națiunea maghiară. În opinia publică românească au lipsit accentele subiective ale afirmării conștiinței naționale care pot apărea în situații de acest fel.
Tribulațiile politice ulterioare asupra Tratatului de la Trianon nu au putut modifica semnificațiile sale fundamentale. Încercarea abuzivă de schimbare a însăși titulaturii sale în aceea de „Dictatul de la Trianon“ este inadmisibilă din punct de vedere științific și ofensatoare prin raportarea la normele de bază ale relațiilor internaționale. Tot astfel, promovarea contradictoriului dintre „dreptul la durere națională“ al unora, în opoziție cu „dreptul la bucurie“ al celorlalți poate produce efecte nocive în relațiile respective.
Privit în perspectiva istorică largă și îndelungată de la încheierea sa până azi, Tratatul de la Trianon rămâne ca un eveniment important din domeniul trecutului, ca un fapt de cultură istorică, ce nu mai poate influența viața de azi și de mâine a popoarelor respective. Integrarea europeană a țărilor și popoarelor din această parte a continentului contribuie decisiv la dezvoltarea lor generală, de ansamblu, în spiritul nou, constructiv, al erei noastre.
Dr. Al. Porțeanu
