Coplesit de o noua rata record a somajului, in pragul scrutinului regional, cancelarul german, Gerhard Schroeder (foto dreapta), a convocat o sedinta de urgenta, menita sa gaseasca modalitati de ingradire a afluxului fortei de munca straine si ieftine, vazut drept marea amenintare la adresa muncitorilor autohtoni.
Numarul celor fara loc de munca in Germania depaseste 5 milioane, rata somajului apropiindu-se vertiginos de 13 la suta. O bulina neagra pentru guvernul de la Berlin, cu atat mai mult cu cat, la sfarsitul lunii mai, in landul cu cel mai mare numar de locuitori, Renania de Nord-Westfalia, vor avea loc alegerile regionale, iar scrutinul este considerat de toate formatiunile politice drept o repetitie generala, inaintea alegerilor federale din 2006. Lupta impotriva est-europenilor care muncesc pe piata neagra imbraca forme tot mai populiste si, potrivit publicatiei -Der Spiegel-, marea majoritate a germanilor cred ca strainilor ar trebui sa nu li se permita sa isi ofere serviciile la un pret mai mic decat cei locali.
O problema reala o constituie cifra mare a celor care au invadat piata muncii din Germania, dupa cel mai recent val de extindere al UE, companiile din cele 10 nou-venite obtinand dreptul de a-si oferi serviciile in restul teritoriului comunitar. Astfel, firmele poloneze si-au adus conationalii sa presteze servicii in Germania, ocupand in acest mod circa 20.000 de locuri de munca. Mai mult, in timp ce nemtii pot castiga intre 12 si 16 euro pe ora, concurenta poloneza acccepta jumatate din suma. Exista insa si aranjamente ilegale, motiv pentru care ministrul economiei si muncii, Wolfgang Clement (foto stanga), a afirmat ca se va folosi legea salariului minim, aplicabila numai in constructii, si la alte sectoare unde se munceste la negru, fapt ce presupune achitarea contributiilor si, implicit, revenirea in economia oficiala.