În jur de 155.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creştere cu 7% față de anul trecut, cheltuind aproximativ 155 de milioane de lei, cu 8% mai mult comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit, prin intermediul agențiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an aproape 10.000 de români, în creştere cu 22%. Aceştia au cheltuit în afara țării, doar pentru servicii turistice, peste 6 milioane euro, sumă cu 23% mai mare faţă cea din anul anterior.
Chiar dacă sfârşitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice şi sociale atât pe plan intern, cât şi extern, acestea nu i-au mai afectat pe turiștii români la fel ca în anii anteriori, ceea ce a determinat creşterea circulaţiei turistice în preajma sărbătorilor de iarnă.
În această perioadă s-a menţinut preferința turiștilor pentru destinațiile din România, tendință care se va păstra pe tot parcursul anului 2017, pe fondul conjuncturii politice internaționale și a siguranței pe care o oferă țara noastră ca destinație de vacanță.
SITUAŢIE ESTIMATIVĂ a locurilor vândute pentru REVELION 2016/2017 în România:
Nr crt Tip turism Locuri vândute Tarife
2015/2016 2016/2017 2014/2015 2016/2017
1. Litoral 800 800 840 lei 1,100 lei
2. Delta 200 300 1,000 lei 1,100 lei
3. Alte localităţi (inclusiv turism rural) 52000 55000 950 lei 990 lei
4. Balneo 28000 29000 750 lei 780
5. Bucureşti şi alte oraşe 30000 35000 680 lei 700
6. Montan 36000 38000 1,260 lei 1350
TOTAL: 147000 158100 142,073,000 154,080,000 lei
Revelionul în România
Evenimentele din ultima parte a acestui an nu au influențat turiştii români și nu au existat săderi pentru rezervările de Revelion în stațiunile din țară, comparativ cu anul trecut. Ca de obicei, destinațiile cu tradiție au fost arhipline, înregistrându-se la nivel național o creștere a numărului de turişti cu 7% față de anul trecut. Peste 29.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, în creștere de 3,5%, fata de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat și în Delta Dunării, dar nu și pe litoral.
În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion se înregistrează în turismul rural. Astfel, 55.000 de turişti au preferat să-şi petreacă noaptea la pensiuni, cu 5% mai mult faţă de anul trecut.
Creșteri s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 38.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, în creștere cu 5% față de anul trecut. Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 35.000 de persoane, în creștere cu aproximativ 16% față de anul anterior.
În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut față de anul anterior cu o medie de 6%. Astfel, românii au cheltuit peste 154 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în crestere cu 8% față de anul anterior.
Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.
SITUAŢIE ESTIMATIVĂ a locurilor vândute pentru REVELION 2016/2017 în străinătate:
Nr Tara LOCURI VANDUTE TARIFE
Crt. 2016 2017 2016 2017
1. AUSTRIA 1500 2000 370 380
2. GRECIA 600 800 200 210
3. TURCIA 300 100 365 350
4. BULGARIA 800 1000 220 265
5. UNGARIA 600 1000 310 320
6. EGIPT 50 100 590 520
7. SLOVACIA 100 100 350 350
8. MALTA 250 300 380 450
9. FRANTA 300 400 570 520
10. TUNISIA 0 0 0 0
11. ITALIA 300 350 550 600
12. SPANIA 800 600 550 550
13. ANGLIA 200 400 700 450
14. THAILANDA 200 300 1900 1685
15. DUBAI 600 600 875 950
16. MAROC 50 100 975 1260
17. CEHIA 150 200 480 520
20. BENELUX 100 100 550 350
21. ISRAEL 200 200 550 760
22. CROATIA 80 80 420 420
23. ELVETIA 50 50 600 620
24 GERMANIA 100 200 600 550
25 DEST.EXOTICE 850 1000 1600 1650
TOTAL: 8180 9980 4.896.350 6.015.100
EURO EURO
Revelionul în străinătate
Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate au avut de ales între destinații de schi și sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în orașe europene și destinații exotice îndepărtate.
Chiar dacă au beneficiat de un număr mai mic de zile libere, aproape 10.000 de turiști români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Astfel, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a crescut cu aproximativ 22% față de anul 2016, aceștia cheltuind cu 23% mai mult față de anul trecut. Cei mai mulți și-au cumpărat pachete pentru destinații de schi și sporturi de iarnă în Austria, Franța, Italia, Slovenia și Bulgaria.
Se menține, în schimb, un interes scăzut pentru destinații tip city-break, precum și dispariția solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat si mijlociu, compensate de creșterea interesului pentru destinații îndepărtate. Au apărut destinații noi de Revelion în preferințele turiștilor români, precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam, Dubai. S-a înregistrat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Singapore, Mauritius și Thailanda.
Turism semi-organizat şi rezervările online
Pe finalul acestui an s-a menținut trendul organizarii pe cont propriu a vacanțelor, astfel numărul turiştilor romani care îşi cumpăra servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creştere. Aceştia rezervă în special bilete de avion şi cazări în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agrement, specifice perioadei.
Concluzii
Evenimentele pe plan intern, cât și extern, nu au influențat semnificativ dorința românilor de a călători în această perioadă, ceea ce a condus la o uşoară creștere a numărului de turiști față de anul trecut. Vremea rece, normală pentru această perioadă, a crescut cererea pentru destinațiile de schi interne și externe.
Turiștii au devenit din ce în ce mai conștienți că siguranța călătoriei este cel mai important aspect, ceea ce i-a determinat pe cei mai mulți să fie mai precauţi în alegerea locaţiei pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă.
*Aceste date sunt aproximative, au fost obţinute pe baza datelor furnizate de INSSE, a estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism şi au fost analizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc şi de Organizaţia de Marketing Turistic din România.