Bodog este suspectat în presa bihoreană că și-a plagiat lucrarea de doctorat, care a devenit de negăsit. Acestuia i s-a retras dreptul de a conduce doctorate pentru că activitatea sa științifică nu este corespunzătoare.
Senatorul USR Adrian Wiener i-a adresat lui Florian Bodog întrebarea dacă va susține în Parlament ordonanța de urgență promovată de fostul ministru Vlad Voiculescu care prevede deschiderea funcțiilor de manager în spitale pentru toți cei care au competențe și interdicția ca managerii de spitale să dețină funcții de conducere în partide politice sau va susține inițiativa PSD care dă managementul spitalelor pe mâna profesorilor.
Florian Bodog a evitat să dea un răspuns, spunând doar că este decizia Parlamentului.
Jurnalista Adriana Totorean de la ziarul Bihoreanul a realizat o anchetă asupra celor 12 articole ISI în baza cărora Florian Bodog „a obţinut titlul de profesor şi dreptul de a conduce doctorate” și consideră că această serie de articole „este aproape cap-coadă un imens fals. Deşi conform legii trebuia să fi redactat cel puţin 6 lucrări ca autor principal, a avut această calitate la unul singur, alte două fiind complet inventate, încă unul al fratelui său, iar unul o „ciornă” de câteva rânduri a unei lucrări promise, dar niciodată scrise. Tupeul cu care totuşi şi-a arogat cele 12 lucrări îndreptăţeşte pe deplin suspiciunea că şi cele două doctorate cu care s-a pricopsit sunt la fel: pe nicăieri!” Integral la ebihoreanul.ro
În CV-ul oficial al lui Bodog de la SENAT nu apare că ar avea vreo specializare în Medicină deși acesta este chirurg estetician și nici nu se precizează unde a lucrat până în 2008:
Mai – Decembrie 2012 Secretar de Stat pe probleme de sănătate publică şi relaţii internaţionale în Ministerul Sănătăţii;
Mai 2012 Director al Direcţiei de Sănătate Publică şi de Control în Sănătate Publică din Ministerul Sănărăţii;
2011 – mai 2012 Director de cabinet, Ministerul Sănătăţii;
2010 – 2011 Director al Direcţiei de Sănătate Publică şi de Control în Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii;
2009 – 2010 Manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea;
2008 – 2012 Prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea;
2012 – prezent Decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea