Dupa cum se stie, jucatorii echipei Rapid Bucuresti (liderul de pana sambata al Diviziei A) s-au retras de pe teren, duminica, in cel de-al cincilea minut de prelungiri al partidei disputate in deplasare la FC Brasov, la scorul de 1-0 pentru gazde.
Golul formatiei FC Brasov a fost marcat, in minutul 33, de Vasko.
Arbitrul de rezerva a dictat sase minute de prelungiri, dar Rapid s-a retras de pe teren cu un minut inainte de expirarea timpului. Arbitrul de centru, Sorin Corpodean, a asteptat, trei minute, revenirea celor de la Rapid pe teren, dupa care a fluierat finalul meciului.
Jucatorii giulesteni se pare ca s-au retras de pe teren, deoarece au considerat ca arbitrul nu le-a acordat un penalty, dupa ce Ionut Voicu a cazut in careul brasovean, dupa un contact cu Flavius Moldovan. Corpodean i-a acordat lui Voicu cartonas galben pentru simulare.
Imediat dupa partida, antrenorul echipei din Brasov, Gabi Stan, a declarat ca Rapid nu stie sa piarda. -Prin gestul facut, Rapidul a aratat ca nu stie sa piarda. Nu au avut nici o ocazie de gol tot meciul. Eu cred ca noi am castigat meciul in mod corect-, a spus Stan.
Patronul echipei FC Brasov, Ion Niculae, a declarat: -Ordinul de retragere de pe teren nu a venit din tribuna oficiala, pentru ca reprezentantii rapidisti de acolo plecasera deja. Ordinul a venit de la antrenor. A fost un gest mizerabil din partea antrenorului-.
Regulamentul Federatiei Romane de Fotbal precizeaza pentru astfel de situatii, la articolul 28, aliniatul 1: -Retragerea sau parasirea terenului de joc de catre o echipa inainte de incheierea duratei regulamentare sau refuzul de a relua jocul, in cazul in care a fost intrerupt, dupa acordarea termenului de trei minute de catre arbitru se sanctioneaza cu:
a) penalizarea echipei in culpa cu minimum doua puncte;
b) pierderea jocului cu 3-0 in favoarea echipei adverse, daca rezultatul de pe teren nu este mai mare;
c) penalizare minimum 10 milioane de lei, inclusiv pentru echipele de juniori si fotbal feminin-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane