Niște imagini recente ale lui Elan Schwartzenberg dezvăluie un secret ținut bine ascuns de către cochetul Mimi, actualul înlocuitor al lui Sorin Ovidiu Vîntu la butoanele „Organizației“. O comparație cu imaginile de acum cåțiva ani ale acestuia, făcute alături de „diva“ sa, fanată astăzi, dar încă bună pentru Dani Oțil, ni-l arată pe Elan de acum mai împrospătat, mai complet acum, față de momentul de atunci. Atins de o calviție timpurie, așa apărea Elan în acele poze, în care de asemenea și Răduleasca manifesta lipsa vizibilă a unui aplomb pectoral. În fotografiile recente Mimi apare cu păr pe frunte, în cele mai vechi părul nu-i. Ca un adevărat metrosexual, Elan continuă o tradiție a acestei noi specii masculine, dovedind o atenție specială pentru detaliile fizicului său. Așa cum Emil Constantinescu și Petre Roman își cănesc părul, vopsindu-se cu grijă, periodic, ca niște filfizoni ce sunt, așa cum și Geoană și Ion Iliescu au practicat, ca niște don juani socialiști ce sunt, inserții cu acid hialuronic sub pielea feței pentru a-și întinde zbårciturile, iată că și Elan își ajustează chelia, ca un adevărat fante bulevardier.
Mimi pare atins de obsesia vedetelor preocupate de a arăta mereu mai proaspete, de a întineri odată cu vârsta, sfidând prin mijloace chirurgicale procesul firesc al îmbătrânirii. Procesul re-ajustării sale ar putea duce însă la adevărate traume. La o nouă operație de circumcizie de exemplu ar risca să rămână fără nimic, și e clar că s-ar putea să-l preocupe problema, ca pe orice bărbat care se întreabă – când vede că nevastă-sa preferă pe un altul – ce are acela în plus și el n-are. Oțil a arătat tuturor, la liber, ce are el, scoțând-o, în mărime naturală, pe niște blugi special concepuți, cu un desen de mătărângă suprapus pe profilul de sub șliț, mai mult ca sigur.
Multă lume crede că Răduleasca l-a bobinat atât de tare la creier pe Mimi încât acesta nu și-a revenit nici până azi după despărțirea de divă, iar aventura acesteia cu Dani Oțil l-a terminat de tot, mai ales după ce Elan a văzut în presă fotografiile ce arătau ce ditai ștrombeleagu îi atârna lui Dani pe blugi.
Răduleasca vine la Realitatea? Cu Dani?
Este lesne de înțeles că Elan are motive să se muncească, inclusiv prin inserția de meșe de păr, pentru a încerca să concureze pe departe măcar cu virilul partener al Răduleascăi, care s-ar putea să ajungă chiar pe post la Realitatea, dacă avem în vedere că fosta nevastă a lui Elan și-a manifestat disponibilitatea de a-l ajuta pe Elan să iasă din rahat, consiliindu-l mediatic.
Un ziar de specialitate arăta ieri că Mihaela Rădulescu locuiește zilele acestea în vila de la Snagov a fostului ei soț, lăsând ulițele prăfuite de la Monaco pentru a-și lansa o nouă carte, deoarece acum Mihaela este un fel de Sadoveanu, scrie carte după carte. Ceea ce a atras însă atenția paparazzilor nu au fost calitățile stilistice ale divei, ci faptul că acela care-i parchează mașina lui Elan, un Porsche Turbo, este tot virilul Dani, ceea ce probabil că nu i-a picat bine lui Mimi, mai ales că se știe că pentru o anumită categorie de bărbați mașina este o extensie motorizată a propriului ego. Dacă îți iei mașină sclipitoare, afirmă psihologii, este foarte posibil ca egou-ul să fie cam întunecat, deoarece alegerea automobilului funcționează compensatoriu și complementar. Tot astfel, dacă o ai mică, se zice, îți iei mașină mare și puternică. Iar când în mașina ta se află la volan tocmai rivalul, riscul unor inerente frustrări este pe cale să irupă. Calviția poate fi și efectul unor tulburări interioare, măcinarea interioară poate determina inclusiv căderea părului sau chiar, doamne ferește, impotența. După ce Mimi și-a implantat cu grijă, fir lângă fir, prețioase peduncule de păr, operațiune costisitoare și anevoioasă, riscul să chelească din nou, de nervi, este mai acut ca oricând.
Iar faptul că Dani se lăfăie în limuzina sa și se tăvălește cu fosta sa soție, poate chiar în cearceafurile dormitorului vilei sale de la Snagov, n-ar fi nimic pe lângă alte motive de frustrare, după ce recent a ieșit la iveală că postura sa nouă de patron cică al Realității TV este vax până și pentru angajații săi, care nu au vrut să-l invite în studio, să-și facă și el lansarea, răscrăcărat pe un jilț, ca un autentic patron, sub tirul unei Drăgoteasca, iubirea lui SOV, de exemplu.
Mai mult, zvonistica s-a întețit în jurul său, după ce contradicțiile declarațiilor publice pe tema preluării Realității s-au acutizat. După cum se știe, avocatul lui Vîntu, Marian Nazat, a afirmat lucruri complet diferite despre presupusa tranzacție dintre Elan și SOV, chestiune care ridică legitime întrebări, întreaga poveste a vânzării trustului Realitatea TV începând să pută ca o mare cacealma, tipică lui Vîntu, Elan Schwartzenberg părând să fie doar un paravan, ca atâtea altele. Sorin Ovidiu Vîntu a afirmat prin avocatul său, Marian Nazat, că valoarea tranzacției privind vânzarea postului de televiziune Realitatea TV s-a ridicat la 150 milioane de euro, însă Mimi declarase la postul de televiziune B1 TV, după ce îi fusese interzis accesul într-un studio de televiziune de la Realitatea TV (al cărei patron se presupune că ar fi), că suma cu care a cumpărat acțiunile de la copiii lui SOV „este o sumă de zeci de milioane de euro“. Mitomania de tip Nati Meir îi caracterizează și pe Elan, care aspiră să-i fie urmaș în toate, și pe Vîntu, cu deosebirea că unitatea de măsură dintre cei doi – când e vorba de aruncat minciuni pe piață – diferă. Falimentarul post Realitatea, un fel de hazna media urât mirositoare, nu face nici pe departe nici cât zice Vîntu, nici cât zice Elan, astfel că tranzacția pare să fie doar (încă) un „business“ cu iz de spălare de bani tipic golănassului SOV, cunoscut de decenii pentru aplicația și perseverența sa în activitățile infracționale. Dacă lucrurile stau așa, Elan s-ar putea să chelească de tot în perioada următoare. Întrebat de ziariști de ce i-ar fi vândut Vîntu acțiunile de la RTV, Schwartzenberg a răspuns că el crede că „domnia sa a considerat că a venit un moment în care trebuie să se bucure de viață“. La cum se bucură Vîntu acum de viață, la arest, în căruciorul care nu este dispus cu canalizare proprie, sună cam bizară afirmația lui Elan. Dacă așa apreciează Mimi că arată o viață plină de bucurie, devine de neînțeles de ce și-a mai făcut și el implant, că la pușcărie oricum nu contează decât perspectiva sa din spate.George Roncea