O casa vanduta, un microbuz pentru marfa, copii nedoriti, cam asa s-ar putea rezuma povestea familiei C., care de aproape cinci ani locuieste intr-un vagon vechi, pus la dispozitie de o firma de constructii. Fara curent electric, apa curenta si multe alte utilitati necesare unei vieti decente, patru copii si doi adulti traiesc de pe o zi pe alta din banii care ii castiga capul familiei, incearca sa sfideze greutatile vietii, in speranta ca viitorul va fi mai generos cu ei.
Cu casa in spate
Familia C. locuieste din 1996 intr-un vagon amplasat undeva pe Strada Poienelor. In acest vagon vechi, in care nu e curent electric, nici apa curenta, cresc patru copii care, in ciuda conditiilor improprii, se descurca foarte bine la scoala. In cei cativa metri patrati sunt aranjate sase paturi supraetajate, o masuta lunga pe care copiii mananca si-si pregatesc lectiile, o fereastra micuta prin care abia patrunde lumina. Un dulapior, asezat undeva in coltul vagonului, pare prea mare pentru putinele haine ale familiei. Cateva scandurele bine batute in cuie servesc de etajera, iar caietele si cartile micutilor sunt frumos aranjate. La iesirea din vagon e improvizata o bucatarie, cu un aragaz de voiaj si un dulap.
-Am vindut casa din Bran, dar nu-mi pare rau-
Famila C. a detinut o proprietate in Bran pe care a vandut-o cu sase ani in urma pentru a se muta la Galati, la bunicii paterni ai copiilor. Nu au avut parte decat de doua saptamani de liniste pentru ca bunica a pierdut apartamentul pe care il pusese drept gaj. S-au trezit dintr-odata in strada, fara sa stie unde vor innopta. Au gasit intelegere la o intreprindere din Galati care le-a oferit un vagon in care sa locuiasca pana la lamurirea situatiei.
Din pacate lucrurile erau clare, familia C. nu avea incotro sa apuce. Au stat cativa ani in Galati, in vagon, dupa care s-au mutat la Brasov. Situatia nu s-a schimbat nici aici. Tatal copiilor a continuat sa foloseasca microbuzul pentru a transporta marfa, ca sa mentina familia pe linia de plutire. -Vagonul in care stam si acum a fost o adevarata salvare. Din pacate, nu stiu ce va urma. Copiii mei vor creste, nu o sa mai putem locui prea multa vreme in acest vagon-, ne-a povestit tatal copiilor.
-Eu nu mi-am dorit decat un copil, unde sa ma duc cu toti taras?-
Nevoiti sa suporte consecintele unei greseli a parintilor, micutii familiei C. nu s-au putut bucura in ultima vreme nici de grija si dragostea mamei, de care aveau atata nevoie. Dupa ce s-a vazut nevoita sa locuiasca intr-un vagon, Mariana, mama copiilor, a inaintat o cerere de divort pe motiv ca a fost obligata sa paraseasca Branul. Desi divortul s-a pronuntat, peste ceva timp familia s-a reunit, pentru ca, spune tatal, copiii aveau nevoie de o mama. Mai tarziu, Mariana a hotarat sa inainteze din nou actiune de divort, iar in instanta ea a refuzat cresterea copiilor. -Eu nu mi-am dorit decat un copil, el a vrut sa aiba atatia.
Recunosc ca in instanta am refuzat sa-i iau. Unde sa ma duc taras cu toti? Dar nu pot sa spun ca am renuntat definitiv la ei, doar asa, pentru o perioada, mai tarziu o sa-i iau eu sa-i cresc, cand o sa-mi gasesc un loc de munca si o casa.- Mariana s-a gandit chiar sa-si incredineze copiii unui centru de plasament.
-Nu-mi dau copiii pentru nimic in lume. Eu stiu ce inseamna sa cresti intr-o casa de copii-
-Nu-mi dau copiii pentru nimic in lume. Eu stiu ce inseamna sa cresti intr-o casa de copii. Cand eram mic si parintii mei au divortat si eu am fost dus intr-o astfel de casa pe care o vad ca pe o puscarie. Oricat de bune ar fi conditiile, goliciunea sufletului iese, mai devreme sau mai tarziu, la iveala. Caldura unei familii adevarate nu poate fi inlocuita cu nimic. Acesta e si motivul pentru care eu am fost cel care a rugat-o pe mama copiilor sa se intoarca. Traiesc pentru ei si fac tot ce-mi sta in putinta sa le fie cat mai bine-, spune convins capul familiei.
DJPDC ii va ajuta pe cei patru copii
Asistentii sociali de la DJPDC au analizat cazul familiei C. si au hotarat sa le acorde, in prima faza, un ajutor material de 560.000 de lei in fiecare luna, pentru fiecare copil, timp de patru luni. -In cazul acesta, am considerat ca este necesara acordarea unui sprijin social prin care familia sa isi poata rezolva problema spatiului de locuit, intrucat aceasta este adevarata problema. Nu am recurs la institutionalizarea copiilor, deoarece aceasta solutie este una extrema si o aplicam in cazul in care copiii sunt neglijati sau abuzati, ceea ce nu se intampla aici-, ne-a declarat Dana Dumitrescu, asistent social in cadrul DJPDC.
