Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) a publicat, vineri, lista celor 21 de obiective hidroenergetice pentru a caror finalizare sunt necesare fonduri de circa 1,2 miliarde de dolari si pentru care asteapta oferte din partea companiilor romanesti si straine pana la sfarsitul lunii martie a anului viitor.
Caietul de sarcini pentru fiecare obiectiv poate fi cumparat pana la sfarsitul acestui an de la sediul societatii Hidroelectrica pentru suma de 1.000 de dolari, urmand ca ofertele sa fie selectate pana la data de 30 iunie 2002. Stadiile de executie a obiectivelor difera de la caz la caz, pornind de la zero si pana la 85%.
Potrivit anuntului publicat de MIR, societatea Hidroelectrica invita companiile autohtone si pe cele straine -sa participe cu oferte pentru realizarea si operarea in parteneriat- a acestor obiective.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane