Home Lumea-i Cum Este Putin reloaded

Putin reloaded

DISTRIBUIŢI

La Moscova circulă un banc. Taberele lui Putin și Medvedev trebuie să se poziționeze și singura problemă care a mai rămas de lucidat este de ce parte trece Medvedev. Iar un ziarist anglo-saxon glumește că Medvedev n-ar avea nevoie chiar de foarte multe voturi, e deajuns doar un vot, cel al lui Putin. Și bancul popular, și poanta ziaristică spun ceea ce e convinsă acum mai toată lumea: numele viitorului președinte al Rusiei îl știe, înainte de toți, Vladimir Putin.
Pe timpul mandatului prezidențial al lui Dmitri Medvedev, tandemul de la conducerea Rusiei a funcționat perfect cu Putin premier. Nici unul dintre cei doi nu s-a aflat într-o situație ingrată față de celălalt, ceea ce este într-adevăr o performanță. Degeaba s-au chinuit ani în șir o droaie de rafinați politologi rusi și kremlinologi occidentali să găsească neconcordanțe, dispute, divergențe sau măcar nepotriviri de poziție, nuanțe diferite, între cei doi. Discursurile lor au fost impecabil armonizate, au fost, de fapt, complementare și adaptate auditoriului, care a fost și el oarecum diferit: președintele s-a adresat mai ales elitelor și străinătății, premierul – Rusiei profunde. Un singur exemplu: despre Libia, Medvedev a vorbit în incinte somptuoase și cu lideri occidentali, Putin într-o uzină din Urali. Vestimentarmente, Medvedev – mereu la patru ace, Putin – și gol pånă la bråu cu undița în månă sau în ținută de judokan. Iar cånd între cei doi au apărut diferențe specifice oarecum mai pronunțate sau, mai ales, cele două tabere au dat semne că au de gånd să se polarizeze ceva mai mult, ambiguitatea a fost curmată pe dată, căci clasa politică, administrația de stat sau electoratul nu trebuie să se împotmolească și să se ostilizeze în ciondăneli.
Lucrurile s-au lămurit în luna mai, adică mai devreme cu un an și ceva de alegerile prezidențiale care vor tranșa chestiunea, deși s-ar fi dorit ca agreabilul statu quo între cei doi să dureze cåt mai mult. În luna mai, la o conferință de presă în Rusia și la reuniunea G8 de la Deauville, Medvedev nu a mai dat impresia de viitor președinte. N-a spus-o direct, dar e clar. Nici măcar grosul presei occidentale, care de la un moment dat începuse un fel de campanie electorală pro-Medvedev mai susținută chiar ca în presa rusă, n-o mai ține, mai nou, cu Medvedev viitor președinte.
Putin a amånat cåt a putut dezbaterea decisivă asupra dilemei, dar cånd lucrurile au început să se acutizeze, s-a făcut în așa fel încåt posibila tensiune să fie dezamorsată abil, discret, neumilitor pentru președintele în funcție. Dar cåt se poate de evident. Un sfetnic de-al lui Medvedev, Igor Iurgens, constata în aprilie: „Indecizia în legătură cu cine va candida la președinție face elitele nervoase“. Ei, uite că elitele nu mai au de ce să fie nervoase, pot fi liniștite, lucrurile par să se fi lămurit. Și liderii occidentali, care nu și-au ascuns nici ei preferința pentru Medvedev ca viitor șef al statului rus, sunt înclinați să ia act și să se resemneze cu revenirea la Kremlin a lui Putin. Iar Putin „nu are îndoieli că liderii occidentali preferă substanța sa suråsului lui Medvedev și îi vor arăta respectul cuvenit adevăratului lider al Rusiei în ascensiune“, anticipează comentatorul Pavel K. Baev de la Jameston Institute, care nu se abține, totuși, să nu-și intituleze articolul „Cu un Medvedev care se estompează, Rusia devine o problemă majoră“.
Îl linistește însă colegul său de la Moscova, Feodor Lukianov, care vede mai calm, mai puțin dramatic, viitorul. El apreciază că, indiferent cine va fi acela care va conduce Rusia, problemele cu care va urma el să se confrunte sunt aceleași, iar marja de acțiune a decidentului suprem nu e prea mare. Și nu numai liderul de la Kremlin este sortit să guverneze într-o asemenea postură, precauția pare să fie cuvånt de ordine pentru oricare din principalii șefi de stat ai momentului, de oriunde (e oare președintele Obama mai hotăråt în acțiunile sale?). Starea de tranziție a momentului mondial post război rece încă nu s-a încheiat, instituțiile occidentale (NATO, UE) – în vădită eclipsă – se pregătesc de o nouă etapă, China rămåne la fel de imprevizibilă, alte puteri emergente sunt și ele tot mai vizibile, lumea arabă nu se știe unde se îndreaptă, se prefigurează noi raporturi de forțe mondiale și regionale. Într-o asemenea așezare mondială mișcătoare, cu plăci tectonice parcă pe rotile și care își caută o nouă poziționare, „flexibilitatea și adaptabilitatea au mai multă valoare decåt angajamentele permanente“, scrie Lukianov.
Comportament valabil și pentru Putin ca președinte, cu toată aura de atotputernicie care îl înconjoara de cånd și-a făcut apariția în prim-plan pe scena Rusiei și a lumii si care nu s-a risipit in timpul mandatului sau de premier. Iar dacă, printr-o mișcare de ultimă oră, altcineva decåt Putin va fi președintele Federației Ruse, tot el este acela care va decide dacă este mai oportună o asemenea formulă. Și cånd te gåndești că președintele Obama, înainte de prima sa vizită oficială la Moscova, declara că Medvedev e omul viitorului și Putin – om al trecutului… Corneliu Vlad

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.