In lumea tot mai dinamica in care traim, e greu de spus daca alegerea lui Donald Trump ca presedinte a starnit valul urias de isterie care matura linistea din America in Romania si din Franta in Filipine, sau de fapt tocmai aceasta isterie (si frustrare, nemultumire) i-a netezit drumul spre Casa Alba unui om de stat atipic. Dar nu certificatul de atipic deschid cuiva portile Casei Albe, ci postura de Salvator al Natiunii, adoptata de Trump (in care de Gaulle sau Putin au excelat, iar Obama a capotat lamentabil). Deocamdata, Donald Trump perfomeaza prin imprevizibilitate. Dar surprinzator este ca imprevizibil reactioneaza pe acest fundal si oameni, si institutii care si-au facut din non-partizanat si echilibru eticheta istorica. Pe articolul furibund al lui Soros e inutil de insistat, fie si pentru faptul ca prin alegerea lui Trump respectivul a pierdut dintr-un foc un milliard de dolari, si se mai face. Iar pierderile immense ale lui Soros vor fi in primul rand in influenta, nu in dolari. Iata insa ca pana si un alt venerabil,“New York Times”, numai ca nu scrasneste din dinti cand comenteaza in editorialul sau ca mesajul prezidential inaugural prezinta o imagine distorsionata si apocaliptica a trecutului si prezentului Americii. De fapt, aureolat de virtuti providentiale, noul presedinte proclama “America First” si promite ca “ii va da inapoi” (ce expresie la moda!) tot ce se poate: locurile de munca suprimate, fabricile inchise, frontierele de netrecut, sistemul de sanatate, ba chiar si visurile.
O retorica pe care neconsolatii cu victoria lui Trump nu o pot defini altfel decat izolationism, nationalism, protectionism, populism etc. Unii incep totusi sa nuanteze. Politologul Paul O. Miller dezvolta intr-o carte rapid scrisa ideea ca ordinea liberala internationalista si realista de pana acum isi afla o alternativa in “internationalismul conservator” lansat ca nou pattern de ceea ce promite a fi, intre altele, “doctrina Trump”. “Marea strategie a internationalismului conservator”, cum o numeste autorul Miller, nu e generatie sponanee, caci are antecedente in Administratii precedente, cum se poate lesne vedea in politica internationala a Washingtonului. Si presedintii Bush ii indemnau pe europeni sa dea mai mult la bugetul de aparare, si presedintele Obama a dezamorsat cumva conflictele cu Iranul si Cuba, dupa ca a teoretizat despre “leading from behind” (a conduce din fundal). Iar de curand, in “Foreign Policy”, universitarii John Mearsheimer si Stephan Walt argumentau ca “in loc de a fi politaiul lumii”, Washingtonul ar trebui sa incurajeze alte state sa preia initiativa in feluritele probleme de pe glob, pentru ca Washingtonul “sa intervina doar cand este necesar” (si sa actioneze mai degraba ca o firma de paza contra-cost, cum se exprima la un moment dat cam prea frust actualul lider al SUA). In revista sus-mentionata, Kori Schake titra “Falsa logica a retragerii” si raspundea negativ la intrebarea “Va abandona Washingtonul Ordinea?”. Nu, America nu poate abandona Ordinea si, mai ales, Dezordinea internationala, caci nici natura, nici suprematia mondiala, nu iubesc vacuumul. Dovada ca lui Trump nu-i va fi indiferenta lumea este interviul sau pentru doua publicatii europene care da migrene, caci avertizeaza despre dezmembrarea in continuare a UE si anacronismul NATO si constata propensiunea spre hegemonie a Germaniei, dar si dorinta popoarelor de a-si apara propria identitate.
Pentru noul presedinte al Americii, partenerul sau strategic Romania este inca o fila alba. Dar printre primele gesturi ale noii Administratii, alaturi de scoaterea de pe agenda prioritatilor a punctelor privind schimbarile climei, drepturile homosexualilor si sistemul de sanatate, figureaza si scutul spatial orientat spre Iran si Coreea de Nord. Este oare cel in desfasurare, inclusiv la Deveselu sau altul? Nimeni nu spune sau nu stie deocamdata ceva mai mult. Pentru ca, asa cum se intrezareste, Trump va domni, nu va guverna lumea anilor ce vin. (Magna News.ro)
