– Societatea care a concesionat serviciile de apa potabila si canalizare ale Capitalei, Apa Nova, -ajusteaza- tariful pentru a sasea oara intr-un an. De saptamana viitoare, un metru cub lichid pretios va costa 6.200 de lei.
– Francezii pun noua scumpire pe seama faptului ca -in Romania este asa de multa inflatie…-. In legatura cu toate nebuloasele care invaluie activitatea controversatei societati, raspunsurile preferate ale francezilor sunt: -Nu e momentul sa discutam asta acum- si -Acestea sunt chestiuni tehnice, pe care nu le abordam-.
– Dupa ce i-a fericit pe bucuresteni, Vivendi se pregateste pare-se sa lanseze dictonul -daca Apa Nova nu e, nimic nu e!-, facand demersuri pentru a trece la concesionarea unei noi retele de apa si canal, aceea a municipiului Constanta.
La un an de la preluarea concesiunii privind apa si canalul bucurestean, SC Apa Nova SA, proiectia firmei Vivendi Water in Romania, a incercat, in deja traditionalul sau stil – de -antitransparenta- (doua discutii cu presa, in 365 de zile) – ascunderea unei noi scumpiri a tarifului pentru apa potabila in Capitala.
Cadou de sarbatori – o -ajustare- de tarif
Dupa cinci -ajustari- de tarif – deh, probabil ca nu se cunoaste suficient de bine limba romana, in care se spune -scumpire- sau -majorare- – pretul apei a crescut de la 4.300 lei/mc, o data cu intrarea in vigoare a concesiunii (17 noiembrie 2000), la 5.627 lei/mc in 29 octombrie 2001. Si asta nu reprezinta nimic in comparatie cu surpriza de ieri. In cursul unei conferinte de presa desfasurate la Hotel Hilton, reuniune al carei subiect era grija fata de bucurestean, investitiile si strategiile gandite in beneficiul cetateanului, societatea Vivendi a omis, ca din greseala, sa le comunice celor prezenti ca o noua scumpire a apei este iminenta, ea urmand sa se petreaca in zilele urmatoare.
La aniversarea unui an de activitate a societatii Apa Nova si in pragul -Lunii Cadourilor-, mai marii apei s-au gandit ca n-ar strica o surpriza. Luand-o putin inaintea comunicatului oficial, ii anuntam pe locuitorii Capitalei ca, cel mai probabil, de saptamana viitoare tariful apei a fost -ajustat- cu peste 9%, pretul ajungand astfel la 6.200 lei/mc.
O explicatie concisa a oferit Jean Patrice Poitier, director Vivendi pe Europa de Sud-Est si Asia Centrala, raspunzand intrebarilor referitoare la tarif: -Ne pare rau ca la dumneavoastra in tara este asa de multa inflatie!-. Nu degeaba directorul general Apa Nova SA, francezul Stephane Ebalard, primeste la salariu spor pentru lumea a treia. Probabil ca la aceeasi categorie i-au inclus domnii din conducere si pe ziaristi.
-Nu este cazul sa discutam aici-
Emanand un aer superior, raspunsurile la orice intrebare neagreata au fost invariabile: -Sunt chestiuni tehnice, pentru specialisti- si -Vom discuta cu alta ocazie despre aceasta problema-, sau mai… intelectuale: -Referitor la ingrijorarea dumneavoastra, vrem sa va spunem ca nu este asa-, ori -Nu vreau sa intru in polemica-. Dupa cum lesne se poate observa, dialogul cu presa a fost -la obiect-.
Cotidianul -Curentul- si-a permis sa intrebe daca are cunostinta conducerea societatii ca, -potrivit unui raport al Curtii de Conturi, efectuat in luna august a anului curent, Apa Nova utilizeaza gratuit bunuri aflate in gestiunea contabila a Primariei Municipiului Bucuresti, de aproximativ 130 miliarde de lei, fara a exista un act de predare-primire intre parti si fara ca municipalitatii sa-i fie marit capitalul social de la 14% la 31% cat ar trebui-. Am primit un raspuns scurt, taios si in nota -transparentei- obisnuite: -Este o problema care ne priveste pe noi si Primaria si se va discuta-…
Lucratorii pleaca de capul lor in somaj
Dupa ce au -polemizat- cu presa (o expresie placuta urechilor frantuzesti), pe tema unor nereguli sesizate la audit, concesionare, angajamente, tarife etc., a fost abordata si tema sindicatelor, si anume concedierile masive petrecute in ultima perioada. -Persoanele in cauza au hotarat sa plece din societate si nu societatea ii concediaza-, ne-au declarat francezii. Probabil imbatati de calitatea extraordinara a apei, angajatii Apa Nova si-au luat lumea in cap. Cine ar mai putea spune ca nu sunt oameni care se satura de prea bine!
Concluzia? Norocul bucurestenilor se cheama Vivendi. Si ca tot veni vorba, domnul Poitier ne-a consolat la final: -Daca in locul lui Vivendi ar fi castigat altcineva licitatia, tariful ar fi fost mai mare-. Un alt domn director al Vivendi, Costin Berevoianu, fostul sef al RGAB, a prezentat printre strategiile grupului si intentia societatii de a se ocupa de apa municipiului Constanta. Atentie, constanteni!