Home Social Studentii etnici romani, mai taxati decat cei arabi

Studentii etnici romani, mai taxati decat cei arabi

DISTRIBUIŢI

Ministerul Educatiei si Cercetarii doreste sa-i -taxeze- pe studentii etnici romani din afara Romaniei si care – din diferite motive – au repetat anul, cu sume cuprinse intre 500 si 1.000 de dolari, in functie de facultatea pe care au urmat-o.

Principiul neretroactivitatii legii, incalcat de cei pusi sa o aplice

Desi -penalizarea- a intrat in vigoare in acest an, prin HG nr.795/21.08.2001, o data cu ratificarea Protocolului de colaborare dintre MEC si Ministerul Invatamantului din Republica Moldova, MEC doreste sa-i taxeze pe acesti studenti retroactiv, (-Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva- – articolul 1 din Codul Civil al Romaniei. Unica exceptie de la prinicipiul neretroactivitatii este prevazut in articolul 15, alineatul 2 din Constitutia Romaniei, si se refera la legea penala mai favorabila), multi dintre ei fiind acum in ani terminali, iar repetarea anului avand loc pe la inceputul studiilor (anii I sau II). MEC a pasat raspunderea universitatilor la care studiaza studentii etnici romani aflati in aceasta situatie, si acestea s-au grabit sa puna in aplicare taxa respectiva.

De multe ori, studentii etnici romani din afara granitelor au fost acuzati de lipsa de interes fata de carte, de preocupari extrascolare nu tocmai legale, uitandu-se faptul ca -in fiecare padure exista uscaturi-, indiferent de sorginte. Cum, la fel de bine, exista si tineri care vor intr-adevar sa invete carte in limba materna si fata de care ospitalitatea noastra nu ar trebui sa aiba nici o lacuna. Dar, din pacate, in majoritatea cazurilor nu se intampla asa…

-Curentul- a mai semnalat diverse abuzuri savarsite de autoritatile romane, in raporturile cu tinerii etnici romani din afara tarii. Si daca, in urma semnalelor noastre, s-au luat unele masuri, situatia, pe ansamblu, a inceput sa se inrautateasca.

Repetenti mai -speciali-…

Multi dintre studentii aflati in situatia de a plati cateva sute de dolari au repetat anul I sau II. Motivul a fost, in principal, imposibilitatea unei adaptari rapide, dar si dezinteresul de care se dadea dovada la Colegiul pregatitor -Eudoxiu Hurmuzachi- de langa Crevedia, la care acestia s-au pregatit pentru perioada facultatii. Dovada integrarii acestor studenti reiese clar din adresele ministrului educatiei si cercetarii, adresate de doi dintre ei. Alexandru Muntean, student la Facultatea de Drept in anul IV, si colega lui de an Olga Taratanu, originari din nordul Bucovinei – regiunea Cernauti, au repetat un an, la inceputul studiilor. Atunci au pierdut bursa. Deja o pedeapsa primisera, si au considerat ca, revizuindu-si atitudinea fata de scoala, rezultatele ulterioare ii vor convinge pe factorii de decizie sa uite de -scaparea- de care au dat dovada, si care nu li se poate imputa numai lor… Asa au trecut cativa ani, si cei doi sunt actualmente integralisti. Nimeni nu le-a spus ca, ajunsi in ultimul an de studii, vor trebui sa plateasca fiecare cate 500 de dolari, pentru anul repetat, din simplul motiv ca nu exista – pana in august, acest an – o prevedere legala, in acest sens. Parintii lui Alexandru Muntean sunt pensionari, si el nu are alta sursa de venit. Intr-o situatie relativ mai -fericita- ar fi Olga Taratanu, ai carei parinti sunt salariati. Dar, daca avem in vedere ca salariul mediu in Ucraina este echivalent cu doar 20 de dolari, se poate contura clar situatia in care sunt cei doi studenti.

In aceeasi situatie mai sunt alti peste 20 de colegi, etnici romani veniti la studii in tara-mama. La alte facultati, cum ar fi Medicina Generala sau Stomatologia, taxele de repetare a anului sunt intre 700 si 1.000 de dolari.

Legal, nu exista suport pentru aplicarea acestei taxe. In Legea 84/1995 a invatamantului, nu exista o referire directa la bursierii din afara Romaniei, ci doar prevederi generale. Pentru studentii etnici romani din afara granitelor, exista Hotararea de Huvern 689/1994, in care scrie clar ca acestora li se asigura gratuitate in ce priveste plata cheltuielilor de scolarizare, fara a se specifica o perioada anume… Doar in ce priveste bursa acordata de statul roman, se face precizarea ca ea se acorda numai pe perioada academica. Cazarea, pentru acesti studenti, este gratuita, indiferent de perioada studiilor.

Prin aceeasi hotarare de Guvern, copiii bursierilor etnici romani ar trebui sa beneficieze de invatamant prescolar si scolar gratuit. In ce priveste invatamantul scolar, problema este rezolvata favorabil. Dar, daca este vorba de crese si gradinite, parintii platesc la fel ca orice salariat roman care-si are copiii de varsta prescolara…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.