Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, procurorul Gheorghe Costea, cel care este și procurorul de caz, a anunțat, marți, că nu au fost luate măsuri preventive față de chirurgul de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, denunțat de acte de corupție.
„Au fost efectuate cinci percheziții, au fost ridicate înscrisuri care urmează să fie analizate. De asemenea, au fost solicitate înscrisuri de la instituția angajatoare, iar în momentul în care ne vor fi puse la dispoziție, se va decide care sunt persoanele care urmează să fie audiate și care va fi obiectul audierii. Nu s-a luat nicio măsură preventivă, este un denunț care privește o faptă de corupție, respectiv, luare de mită (…) Nu e adevărat că s-ar fi ridicat arme de vânătoare, ci înscrisuri”, a declarat presei procurorul Gheorghe Costea.
Declarația procurorului vine după ce tot el a declarat ieri că la baza perchezițiilor stă doar un denunț de acum trei ani. Detalii AICI.