Șase luni e termenul în care oamenii PSD-ului pot dispune amendarea protestatarilor care și-au luat copiii în Piața Victoriei. După ce Firea a negat că ar fi dat dispoziție să amendeze părinții, acum secretarul de stat în Ministerul Educației, Liviu Pop readuce subiectul în actualitate. După ce președintele Iohannis a felicitat părinții care au adus copiii la proteste, Liviu Pop a comentat pe pagina sa de Facebook despre ilegalitatea pe care aceștia o fac, iar președintele îi încurajează.
„Iohannis: Felicit părinții care și-au dus copiii la demonstrații
„Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale/instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice.” – Legea 272/2004, art. 27 alin (4)
A câta oară încurajează Președintele României nerespectarea legii??” a scris „decerebratul” Liviu Pop pe Facebook. (inspiratul epitet a fost lansat de CTP atunci când Pop l-a salvat prima oară pe Ponta de la o decizie de plagiat).
Conform legii citate de Pop, nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2)-(4) este contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei de către poliție.
Deja s-a văzut că pesediștii se ocupă cu reclamații: la Poliția locală a Sectorului 1 a fost depusă o sesizare împotriva persoanei care scria cu laser pe blocul de la Piața Victoriei. Când ai mintea odihnită, ce poți altceva să faci decât reclamații?