În cursul zilei de 09.01.2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împreună cu lucrători de poliție din cadrul IGPR — DICE, efectuează un număr de 3 percheziții domiciliare în municipiul București și jud. Ilfov, la sediul unei societăți de avocatură, al unei societăți de insolvență și la domiciliul reprezentantului unei firme de insolvență, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de bancrută frauduloasă și bancrută simplă.
Din cercetări a reieșit că în cadrul procedurii de insolvență al societății DINAMO 1948 SA, în momentul în care a fost întocmit planul de reorganizare, inventariere și evaluare a activelor aflate în patrimoniul, a fost ascunsă o parte din activele societății aflate în insolvență, calculate la valoarea contabilă netă de peste 18.498.000 lei, în scopul de a frauda creditorii societății.
Cu privire la situația de fapt concretă, numele/identitatea persoanei cercetate, faptele reținute în sarcina acesteia și probele administrate, menționăm că în momentul de față acestea nu pot fi făcute publice întrucât ar fi de natură să afecteze mersul anchetei.
Cabinetul de avocatură implicat este cel al socrului lui Cătălin Predoiu.