Astăzi de dimineață, procurorii și polițiștii au luat cu asalt firma de avocatură „Zamfirescu, Racoți& Partners”, fostă „Zamfirescu, Racoți, Predoiu”, pe scurt ZRP. Cazul, insolvența clubului Dinamo, prejudiciul, peste 18 milioane de lei. Procurorii susțin că „în perioada 2014 – 2016, cu ocazia deschiderii şi derulării procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciaţi creditorii societăţii”. Clubul Dinamo și-a cerut insolvența în 13 mai 2014. Planul de reorganizare, întocmit de club sub supervizarea ZRP prevedea plata a doar 4,5% din datoriile de la momentul intrării în insolvență adică 77.826.649 lei. Instanța a aprobat planul așa că societatea lui Ionuț Negoiță a achitat până în martie 2015 suma de 3.486.133 lei. Numai că autoritățile au descoperit că prin manevre frauduloase, creditorii DINAMO SA au fost prejudiciați.
Printr-o situație asemănătoare au trecut și creditorii unei alte companii reorganizate de administratorul judiciar Zamfirescu, Racoți & Partners (ZRP). Compania deține Galeria comercială Mall din cadrul complexului Electroputere Parc Craiova, K&S ELECTRIC POWER POINT SA, firmă deținută de doi cetățeni belgieni și un suedez. Și aici Rapoartelor de activitate întocmite în perioada 2013 – 2016 pentru această societate au fost disimulate.
Cu ocazia managementului patrimoniului K&S ELECTRIC POWER POINT SA, ZRP a înregistrat plăți pentru executarea de lucrări de construcții a unui hypermarket AUCHAN ROMANIA SA în valoare de 50.000.000 lei ron, aprox. 11.000.000 euro, fără a le refactura către Auchan și în consecință, fără a le înregistra ca venituri.
Aceste plăți au fost înregistrate de ZRP în evidența contabilă a K&S ELECTRIC POWER POINT SA ca și cheltuieli cu reparațiile curente, deși acestea trebuiau înregistrate ca și imobilizari în curs.
Administratorul judiciar ZRP a diminuat astfel patrimoniul societății K&S ELECTRIC POWER POINT SA cu suma de 50.000.000 lei ron în detrimentul masei credale și în favoarea AUCHAN ROMANIA SA, în contextul în care AUCHAN ROMANIA SA și UNICREDIT AG fac parte și conduc comitetul creditor al societății K&S ELECTRIC POWER POINT SA.
Prin această disimulare a plăților din patrimoniul K&S ELECTRIC POWER POINT SA către AUCHAN ROMANIA, administratorul ZRP
– și-a diminuat veniturile lunare din chirii, evaluate la 450.000 euro pe luna, cu cheltuieli de reparații disimulate de 50.000.000 lei ron (11.000.000 euro) in perioada 2013 – 2016;
– nu a înregistrat venituri și nu a colectat TVA aferentă lucrărilor de construcții plătite în favoarea AUCHAN ROMANIA SA.
Asta este chiar definiția evaziunii fiscale în cele două forme: încărcarea cu cheltuieli și ascunderea sursei impozabile, cuantumul obligațiilor fiscale eludate astfel de către ZRP depășind conform estimărilor noastre 4.400.000 euro constând în TVA și impozit pe profit de aproximativ 20.000.000 RON.