Organizațiile studențești legal constituite din fiecare centru universitar pot beneficia în 2008 de fonduri de patru ori mai mari decât cele alocate în 2007, respectiv 421.000 de lei. Cu această sumă, Agenția pentru Sprijinirea Studenților (ASS) își propune să sprijine inițiative care vizează realizarea de seminarii și conferințe pe teme de interes pentru studenți, precum și dezvoltarea mass-media studențească. Constituie activități eligibile proiecte de schimburi de studenți cu organizații studențești din Europa și alte state ale lumii, dar și cele care vizează cetățenia activă în rândul studenților. Sunt eligibile pentru finanțare și alte tipuri de proiecte, cât timp respectă regulamentul de organizare și funcționare a caselor de cultură studențești, dar și proiecte ce vizează creșterea calității vieții studențești. Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să propună stagii, cursuri, tabere, festivaluri, cinemateci sau videoteci. Activitățile care intră sub incidența educației formale, cum sunt concursurile științifice, nu sunt eligibile. Proiectele pot fi depuse până la data de 31 martie 2008, urmând ca ele să fie evaluate în perioada 1-12 aprilie. Proiectele declarate eligibile vor fi implementate, între 18 aprilie 2008 și 15 decembrie 2008, în colaborare cu Casele de Cultură Studențești.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane