Trei fotbalisti de baza ai campioanei de toamna, mai exact dinamovistii Mugur Bolohan, Adrian Mihalcea si Sabin Ilie (insotiti de o grupa de juniori a clubului), au impartit, ieri, cadouri de Mos Nicolae la Centrul de Plasament -Sfantul Nicolae- si la Caminul de Pensionari nr. 1 din Capitala.
Emotionati si fericiti, deopotriva, copiii de la Centrul de Plasament -Sfantul Nicolae- le-au cantat fotbalistilor colinde, inainte ca acestia sa le ofere pungi cu cadouri si sa le dea autografe. Iar pentru ca asta n-a fost tot, dinamovistii au fost asteptati, in fata Centrului, de copiii care locuiesc pe strazile din apropiere si care, la randul lor, le-au solicitat autografe. Jucatorii si juniorii clubului Dinamo au mers apoi la Caminul de Pensionari nr. 1 unde au impartit cadouri celor peste 100 de batraini care traiesc acolo.
-Le uram suporterilor Sarbatori Fericite, sa fie alaturi de noi in continuare si cred ca vom castiga campionatul in acest sezon-, a declarat Sabin Ilie, care a mentionat ca spera ca in retur sa evolueze mai mult decat a facut-o in prima parte a campionatului.
Adrian Mihalcea n-a uitat ceea ce il doare, adica faptul ca doreste sa evolueze la un club din strainatate si ca a demonstrat in acest sezon ca este pregatit sa faca acest lucru. Atacantul dinamovist a spus ca ii pare rau de demisia lui Gheorghe Hagi, dar a mentionat ca, probabil, selectionerul roman a avut motivele sale pentru care a renuntat la echipa nationala.
In sfarsit, fostul rapidist Mugur Bolohan a spus ca atuul formatiei Dinamo, in prima parte a campionatului, a fost ca a evoluat constant bine. Totusi, el a adaugat ca lupta pentru titlu nu este nici pe departe incheiata. Baiat precaut, Bolohan, sa recunoastem!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane