Un laborator argentinian a anunțat obținerea prin clonare a primei vaci transgenice din lume, folosind gene umane care îi permit animalului să producă un lapte echivalent celui matern, transmite Associated Press.
„Vaca clonată, pe nume Rosita ISA, este prima bovină din lume care deține gene umane ce conțin proteine prezente în laptele matern“, conform unui comunicat dat publicității joi de Institutul Național de Tehnologii Agricole din Argentina.
Rosita ISA s-a născut la 6 aprilie prin cezariană pentru că avea la naștere peste 45 de kilograme, adică de două ori mai mult decât greutatea obișnuită a unui vițel dezvoltat normal.
„Odată ce va ajunge la vârsta adultă, această vacă va produce lapte similar cu cel uman“, conform aceluiași comunicat.
„Scopul nostru este de a mări valoarea nutrițională a laptelui de vacă prin adăugarea a două gene umane, proteina lactoferină care le oferă copiilor protecție împotriva infecțiilor virale și bacteriene și respectiv lisozimă, de asemenea un agent antibacterian“, a declarat unul dintre cercetători, Adrian Mutto, într-o conferință de presă.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane