Desi a primit aprecieri considerabile pentru progresul realizat pe calea reformelor, Turciei i se cer acum garantii cu privire la ireversibilitatea acestora. In plus, daca vrea cu adevarat sa intre in sanul familiei europene, trebuie, potrivit cancelarului german Gerhard Schroder, sa-si schimbe modul de gandire.
Ankara ar trebui sa inceapa negocierile de aderare pe 3 octombrie. Dar piedicile in calea visului european al tarii predominant musulmana par sa nu se mai ridice. De peste patru decenii in anticamera Uniunii, Turciei i se tot reproseaza, fara a primi certitudini. Majoritatea liderilor sustin, cel putin verbal, accesul tarii in clubul celor 25, conditionat insa.
Aflat intr-o vizita de doua zile in Turcia, urmand sa participe la forumul economic turco-german de la Istanbul, cancelarul Schroder a discutat cu omologul sau Recep Tayyip Erdogan, dar si cu presedintele Ahmet Sezer o serie de chestiuni legate de convenitul debut al negocierilor de aderare la UE. Printre masurile pe care Turcia trebuie sa le implementeze se numara imbunatatirea libertatii de expresie, a celei religioase si a drepturilor minoritatilor, precum si eradicarea torturii si tratamentelor rele. Mentionand faptul ca negocierile nu vor fi nici scurte, nici usoare, liderul german a subliniat faptul ca rezultatul acestora depinde de eforturile pe care Ankara le va depune pentru a se asigura ca reformele cerute sunt eficiente si durabile, noua legislatie trebuind sa devina o parte din viata cotidiana a oamenilor de rand. Pe de alta parte insa, recent, premierul turc a reiterat ideea ca tara sa sa actioneze ca mediator in discutiile dintre Israel si palestinieni, daca cele doua parti ii vor cere acest lucru.