Home Sport România a câștigat Campionatul Mondial de fotbal al artiștilor

România a câștigat Campionatul Mondial de fotbal al artiștilor

DISTRIBUIŢI

 

Dacă la fotbalul profesionist nu stăm prea bine, obiectivul cel mai îndrăzneț fiind calificarea la câte un turneu final – și acesta, de cele mai multe ori, ratat, ne putem mândri din plin cu performanțele obținute pe teren de cântăreții noștri! Naționala Artiștilor Fotbaliști din România a câștigat „ArtFootball 2014”, găzduit de Moscova, după ce a trecut în finala competiției de reprezentativa similară a Israelului, în urma executării loviturilor de departajare. Printre cei care ne-au reprezentat țara la acest Campionat Mondial al artiștilor se numără Andrei Ștefănescu, Ghedi Kamara (ambii trupa Alb Negru), Aurelian Temișan, Adrian Enache, Cornel Păsat, Rareș Varniote, Bogdan Tașcău (ambii trupe Free Deejays), Florin Lixandru și Paul Gheorghe (ambii dansatori în trupa Trouble Crew), delegația fiind condusă de antrenorul-jucător Daniel Chiriță și managerul Mihail Lazăr.

 

Naționala Artiștilor Fotbaliști din România și-a îmbunătățit, astfel, performanța din 2013, când a reușit să revină în țară cu argintul mondial.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.