Peste 10.000 de persoane au asistat, joi seară, la un concert pe care artistul Goran Bregovic l-a susținut în Piața Mare din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Goran Bregovici a concertat în Piața Mare din Sibiu, alături de Wedding and Funeral Orchestra, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care se desfășoară în aceste zile la Sibiu.
Artistul a interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale, dar și melodii noi, care vor fi incluse pe următorul său album, ce va fi lansat la sfârșitul acestui an.
Spectacolul, menit să celebreze legătura dintre muzică și film a durat aproape două ore, iar publicul – peste 10.000 de persoane – a dansat și a cântat împreună cu artistul.
Bregovic a mai concertat la Sibiu în 2007, când orașul a fost Capitală Culturală Europeană, iar spectatorii au afirmat că și concertul de joi seară a fost la fel de frumos ca primul.
"Sunt de părere că Goran Bregovic se ascultă live, nu în casă, mașină", a spus o femeie care a asistat la concert.
Concertul a fost urmat de proiecția filmului "Ursul", în regia lui Dan Chișu, a cărui coloană sonoră poartă semnătura muzicianului Goran Bregovic.
"Numele viitorului meu album este, de fapt, a doua parte a albumului despre alcool. Prima parte a fost Slibovita, scos în urmă cu mai bine de un an, iar cea de-a doua parte – Șampanie pentru țigani – va ieși, sper, în noiembrie.. Am început înregistrările, dar durează Acest album va fi în colaborare cu câțiva țigani care cred că au lăsat ceva urme în cultura populară și câțiva tineri care vor lăsa în viitor pentru că țiganii sunt mereu complicați, chiar dacă sunt americani", a spus Goran Bregovic.
Artistul a plecat vineri dimineață din Sibiu, urmând să își continue turneul în Spania.
Născut la Sarajevo, Bregovic a devenit cunoscut în special în urma colaborării cu regizorul Emir Kusturica.
Goran Bregovic a cântat pentru prima dată în România în 1998, el declarând că îi place să concerteze aici datorită publicului care îl motivează, de fiecare dată, pentru a crea niște concerte spectaculoase ce încing atmosfera.
A cincea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Sibiu a început miercuri și se va încheia duminică.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane