Președintele PSD, Liviu-Nicolae Dragnea l-a lăudat pe sinistrul ministru al Agriculturii, considerând că prin Petre Daea „apar primele semne privind diferența dintre guvernarea PSD-ALDE și guvernarea tehnocrată”. Petre Daea este un fost șef de CAP, cu un discurs comunist și format din cuvinte alăturate fără ca sensul obținut al frazei să fie cel dorit.
Dragnea îl laudă pe Daea, fascinat de prestația sa de la ședințele de guvern (pe care puteți să le vedeți în articolul Ministrul Agriculturii a anunțat că nu a precupețit niciun efort și a înfăptuit neabătut, cu abnegație planul PSD pentru popor ): „la ultima ședință de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că peste 70% dintre agricultori și-au primit banii, iar restul îi vor primi cu siguranță până la finalul lunii, așa cum am promis în timpul campaniei electorale.”, a scris Dragnea pe Facebook.
Și Ceaușescu ne povestea: „partidul asigură dezvoltarea continuă a industriei, agriculturii, a tuturor sectoarelor de activitate, înflorirea ştiinţei, învăţământului, culturii şi – pe această bază ridicarea generală a nivelului de viaţă, de bunăstare şi fericire al întregului nostru popor! (Aplauze şi urale puternice, prelungite; se scandează îndelung „Ceauşescu şi poporul!”, „Ceauşescu – PCR!”) Repet ceea ce am spus în cuvântul de încheiere: asigurăm întregul partid, întregul popor că vom face totul pentru realizarea în cele mai bune condiţii a programului de dezvoltare economico-socială, că întreaga activitate a partidului, a poporului nostru va avea ca ţel suprem dezvoltarea continuă a patriei, ridicarea bunăstării generale a poporului, întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii României.” (Aplauze şi urale puternice, prelungite; se scandează îndelung „Ceauşescu şi poporul!”, „Ceauşescu, România – stima noastră şi mândria!”).”
Extras din Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr. 78/1989. Nu vă sună similar cu discursurile pesediștilor?