-Austria este libera!- Acestea au fost cuvintele rostite de catre Leopold Figi, pe atunci ministru de externe, pe 15 mai 1955, cand a fost semnat, la Moscova, Tratatul de Stat (foto) ce avea sa redea independenta tarii. Dupa 50 de ani, evenimentul a fost marcat, ieri, la Viena, cu mult fast, in prezenta reprezentantilor oficiali ai celor patru mari puteri victorioase in cel de al doilea razboi mondial, Statele Unite, Franta, Marea Britanie si URSS.
Dupa indelungi negocieri, incepute in 1947, Tratatul a pus capat unui deceniu de ocupatie, perioada in care peste 352.000 de soldati din Marea Britanie, Franta, SUA si fosta Uniune Sovietica au fost desfasurati pe teritoriul austriac. Potrivit istoricului Guenter Bischof, acordul vizand -restabilirea Austriei independente si democratice- este pentru statul european echivalentul a ceea ce reprezinta semnarea Declaratiei de independenta din 1776 pentru Statele Unite.
Ieri, la Viena au fost prezenti ministrii de externe francez, Michel Barnier, si rus, Serghei Lavrov, din partea Regatului Unit participand noul secretar de stat desemnat pentru Europa, Douglas Alexander. SUA au fost reprezentate de catre fostul senator Rudy Boschwitz la ceremoniile organizate in incinta palatului Belvedere, locul unde, in urma cu o jumatate de secol, a fost parafat Tratatul care a redat suveranitatea Austriei. Cei care au semnat acordul au fost sefii diplomatiilor celor patru puteri invingatoare: americanul John Foster Dulles, britanicul Harold Macmillan, sovieticul Vlaceslav Molotov si francezul Antoine Pinay.
Documentul, redactat in limbaj juridic, compus din noua parti cu 38 de articole si doua anexe, continand toate obligatiile de neutralitate pe care Austria si le-a asumat, a fost expus publicului larg in Muzeul Belvedere.