Home În Lume Românii care s-au tratat în UE în baza asigurării din țară au...

Românii care s-au tratat în UE în baza asigurării din țară au generat facturi de 120 milioane de Euro doar în 2016

DISTRIBUIŢI

Românii asigurați în România și care s-au tratat în străinătate în baza asigurării medicale au generat facturi în 2016 de patru ori mai mari decât în 2009.

„În total, dacă ar fi să ne uităm retrospectiv pe ultimii 8 ani, statele UE au trimis României facturi pentru decont de servicii medicale în valoare de peste o jumătate de miliard de euro, în timp ce, în aceeași perioadă, facturile trimise de România către alte state pentru serviciile medicale acordate pe teritoriul țării noastre cetățenilor altor state sunt de 100 de ori mai mici, 5,6 milioane de euro (…) În condițiile în care facturile transmise CNAS de către state au fost în 2016 de 4 ori mai mari valoric decât în 2009, cred că trebuie utilizate toate pârghiile disponibile pentru inversarea acestui trend și în acest sens vreau să fac un apel la sprijin tuturor factorilor de decizie pentru a încerca să corectăm aceste constatări. Numai anul trecut, bugetul CNAS pentru prestațiile medicale acordate în baza documentelor internaționale a atins un apogeu de aproximativ 128 de milioane de euro. Această cifră reprezintă de zece ori mai mult decât fondurile pe care noi le alocăm pentru îngrijiri medicale la domiciliu la noi în țară sau aproape dublul bugetului alocat pentru serviciile medicale de hemodializă și dializă peritonială”, a afirmat vicepreședintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

Diana Păun, consilier de stat în Administrația Prezidențială, a comentat concluziile din raportul economic al Comisiei Europene cu privire la sistemul de sănătate și îngrijire pe termen lung în România.

„Ne confruntăm cu mari probleme financiare și de organizare. Cheltuielile sunt ineficiente, nu e o finanțare sustenabilă pe termen lung, sistemul nostru medical e axat pe asistență medicală spitalicească. Rezultatele din domeniul sănătății sunt slabe, avem cei mai slabi indicatori ai stării de sănătate (…), din punct de vedere al performanței sistemului sanitar stăm foarte prost. Accesul la asistență medicală e limitat și inegal. Densitatea de medici de familie, specialiști și asistenți medicali, pe fondul intensificării fenomenului de migrație, e scăzută. Există mai bine de 300 de localități care nu au medic de familie, plățile informale există în continuare, iar decalajul dintre bogați și săraci în ceea ce privește neefectuarea unui control medical necesar e dublu față de media UE”, a afirmat Păun.

„Vin de la o întâlnire cu ATI-știi. Necesarul de ATI-ști la nivel național depășește 1.600”, a adăugat Diana Păun.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.