Este 24 iunie, ultima vineri a lunii, deci trebuie să pedalăm! Astăzi va avea loc plimbarea cu bicicletele „Masa Critică“, manifestație menită să tragă un semnal de alarmă asupra pericolelor la care sunt supuși cei care aleg să utilizeze un mijloc de transport nemotorizat în situațiile în care aceștia trebuie să împartă partea carosabilă cu mașinile.
Mersul în grup, pe două roți, pe străzile orașului este un eveniment întålnit în mai multe orașe de pe glob, avånd loc astăzi și în București. Punctul de întålnire al bicicliștilor va fi parcul Izvor, urmånd ca la orele 19:30 să se dea startul deplasării în masă de-a lungul a patru trasee.
„Și noi facem parte din trafic“ este sloganul cicliștilor ce ridică problema nesiguranței acestora alături de automobile, dar și îndemnul spre un transport ecologic ce contribuie la protejarea mediului în care trăim. Ușoara perturbare a traficului este astfel intenționat generată pentru atenționarea asupra drepturilor egale de conducere, deseori fiind numită o „ coincidență organizată“.
Evenimentul „ Masa Critică“ are loc în peste 325 de orașe din întreaga lume, iar primul de acest fel s-a desfășurat la San Francisco, vineri, pe 25 septembrie 1992, cånd numărul participanților a fost doar de 48 de persoane. Spiritul de solidaritate s-a resimțit în mod evident la cea de-a doua manifestație, cånd 85 de cicliști au pedalat pentru susținerea drepturilor în trafic la evenimentul „Critical Mass“, numărul acestora crescånd din ce în ce mai mult. În Romånia, „Masa Critică“ a avut o răspåndire notabilă, aceasta desfășuråndu-se în orașele: Brașov, București, Oradea, Ploiești, Iași, Tårgu Mureș, Timișoara Cluj-Napoca și Sibiu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane