În perioada 16-17 martie se desfășoară la Roma Conferința extraordinară a Președinților Parlamentelor Statelor Uniunii Europene, eveniment care marchează cea de-a 60-a aniversare a semnării Tratatelor fondatoare ale Comunității Europene.
România va fi reprezentată de Călin Popescu Tăriceanu judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului care „va susține o alocuțiune referitoare la viitorul și unitatea Europei, va pleda pentru o Uniune mai puternică și mai integrată, mai aproape de cetățenii săi, mai bine pregătită pentru a face față provocărilor viitoare”.
Tăriceanu spune că va sublinia în discursul său „importanța crucială a egalității depline a statelor membre”. Adică să trimită și restul statelor inculpați la conferințe? Cum să fim egali când la reuniune vor lua cuvântul Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, Donald Tusk, președintele Consiliului European, Franz Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene și inculpatul Tăriceanu?