Home Sport Debut acceptabil în sezonul austriac

Debut acceptabil în sezonul austriac

DISTRIBUIŢI

Meciurile de pregătire ale echipelor românești continuă cu rezultate acceptabile. CFR Cluj a câștigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0, al doilea amical al verii, în compania echipei aflate pe locul șase în liga secundă austriacă, SV Grodig. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Bakary Sare, mijlocașul reluând în plasă, din apropierea porții, o minge centrată de noul-venit Renan Garcia. În minutul 62 al partidei, pe teren a intrat și atacantul Pantelis Kapetanos, revenit în garnitura ardelenilor după aproape cinci luni de pauză, cauzată de o accidentare. Următorul meci al „feroviarilor“ în cantonamentul din Austria se va disputa astăzi, contra ciprioților de la Apoel Nicosia. Steaua a câștigat și ea, joi, tot în Austria și tot cu scorul de 1-0, primul meci de pregătire disputat în compania formației campioane a Georgiei, Zestafoni. Golul stelist a fost marcat de brazilianul Tatu, în minutul 41. Tatu, debutant la Steaua, a marcat din vole, din preajma punctului de la 11 metri, după o centrare a lui Bănel Nicoliță. Meciul programat pentru sâmbătă, cu Eintracht Frankfurt, a fost amânat deoarece tehnicianul Ronny Levy și managerul Mihai Stoica au convenit să le dea o zi în plus de pauză celor care au jucat împotriva formației georgiene Zestafoni. Steaua urmează să mai dispute, pe 28 iunie, ultimul meci în compania formației germane Fortuna Düsseldorf. Lotul echipei Dinamo a ajuns și el, sâmbătă, în Austria, pentru un stagiu de pregătire până pe 10 iulie, interval în care va disputa 6 meciuri amicale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.