Toată tevatura legată de declarațiile președintelui Traian Băsescu despre abdicarea Regelui Mihai în ultima zi a anului 1947 a împărțit Romånia între acuzatori și „monarhiști“ făcuți peste noapte. Subiectul este de departe extrem de delicat și a stårnit multe pasiuni care ignoră adevăruri istorice, dar și tind să țeasă tot felul de scenarii idilice care pendulează între povești de dragoste și trădare națională. Cert este faptul că, la 30 decembrie 1947, Regele Mihai semna un decret de abdicare invocånd noile transformări ale societății romånești în care nici măcar nu părea foarte supărat de așa-zisa gonire a sa din țară. „În viața Statului Romån s’au produs în ultimii ani adånci prefaceri politice, economice și sociale, care au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor, stabilite de Pactul fundamental – Constituția țării – ele cerånd o grabnică și fundamentală schimbare. În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentånd o piedică serioasă în calea desvoltării Romåniei. În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului romån, ABDIC pentru mine și pentru urmașii mei de la Tron, renunțånd pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romåniei. Las poporului romån libertatea de a-și alege nouă formă de Stat“, decreta regele despre motivele abdicării sale, lăsånd impresia că textul este rodul unei lungi meditații și a unei conștientizări a instaurării unei noi forme de guvernare numită comunism. Documentul este datat 30 decembrie 1947 și este dat la București. Cu alte cuvinte, Regele Mihai a desființat instituția regalității catalogând-o drept depășită și anacronică.
Churchill către Mihai: „Trebuie să fii curajos“
În acele timpuri într-adevăr dificile, după ce Romånia, prin complotul de la 23 august 1944, a întors armele împotriva foștilor aliați, Regele Mihai a căutat tot timpul calea mai ușoară de a scăpa de presiunile interne ale comuniștilor pe care tot el îi adusese în țară după arestarea mareșalului Ion Antonescu. Ziarul „Washington Post“ scria, în noiembrie 1947, că Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon, care ulterior i-a și devenit nevastă. Publicația citată scria atunci, citånd camarila regalistă, că Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice prezente la nunta regală l-au încurajat să o facă. Însuși fostul premier britanic Winston Churchill a institat ca acesta să vină acasă, cel mai probabil în ideea de a ține în fråu comunismul ce amenința Romånia. Churchill i-ar fi explicat lui Mihai că «înainte de toate un rege trebuie să fie curajos»“. Referitor la abdicarea care a urmat la scurt timp de la întoarcerea sa acasă, succesorul său la cårma țării – comunistul Petru Groza – avea să declare că plecarea s-a desfășurat în termeni buni pentru ambele părți. „Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvånt de reproș pentru acela care, înțelegånd glasul vremurilor, s-a retras“, rostea atunci Petru Groza. La data de 3 ianuarie, Mihai părăsea țara, urmat, la circa o săptămånă, de principesele Elisabeta de Romånia și Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului american „New York Times“, au „colaborat atåt de stråns cu rușii, încåt au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui“.
Scuze versus negocieri
Într-un interviu din 2007 pentru aceeași publicație, Mihai s-a scuzat că abdicarea sa ar fi fost cauzată de un factor nobil, și anume a unor amenințări ale comuniștilor că vor omorî 1.000 de studenți, fapt care niciodată nu s-ar fi putut întåmpla deoarece instaurarea comunistului la acea vreme trebuia să se desfășoara în condiții cåt mai normale pentru a nu întålni opoziție din partea populației. De asemenea, potrivit documentelor istorice, cei 1.000 de studenți zăceau deja de doi ani de zile în închisoare, iar Mihai nu a făcut aproape nimic pentru eliberarea lor în această perioadă. Un gest civic, o luare de atitudine publică. Nimic. Mai mult, Mihai a spus că ar fi fost amenințat cu un pistol de Petru Groza. Chiar și așa, ne întrebăm dacă lașitatea în fața unui astfel de moment este o scuză pentru conducătorul unui popor. Potrivit unor documente publicate în presa centrală din arhivele fostei Securități, abdicarea regelui ar fi fost rodul unei negocieri în care comuniștii voiau puterea, iar Mihai dorea să salveze o parte din averea sa. Aceste negocieri au avut ca rezultat plecarea sa din țară, însoțit de bunurile solicitate și de o parte din suita regală. Negocierile pentru plecare s-au purtat între Regele MIhai și Andrei Vașinski, un procuror și diplomat sovietic care la numai un an de zile de la abdicarea Regelui Mihai avea să ajungă ministrul de Externe al URSS, succedåndu-i lui Viaceslav Molotov. Nu se știe exact care au fost valorile cu care Mihai a plecat din țară. Aprecierile sunt de la un tren plin cu valori pånă la patru automobile, 3.000 de dolari și o decorație, și de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elvețieni pånă la 42 de tablouri, în funcție de cei care le emit. Potrivit unei relatări din revista „Times“, la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai și guvernul comunist privind recuperarea unei părți din averea lăsată în Romånia, ceea ce ar fi întårziat denunțarea abdicării drept ilegală.
Condamnarea tardivă a abdicării
La aproape trei luni de la abdicarea sa, Mihai s-a gåndit să o condamne spunånd că aceasta s-ar fi realizat în urma unor constrångeri. Totuși, este curioasă perioada de tăcere de peste două luni în care nu a zis nimic pe marginea acestui subiect. În martie 1948, Mihai își denunța abdicarea ca fiind smulsă cu forța și ilegală. Revista americană „Time“ susține că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunța abdicarea, deoarece negociase cu comuniștii recuperarea unor proprietăți din Romånia.
20 milioane de franci, în conturi elvețiene
Lamentările Regelui Mihai vizavi de modestia sa privind banii sunt acum inutile. Profesorul și istoricul Gheorghe Buzatu demonstrează clar în baza documentelor de arhivă în cadrul lucrării „O istorie inedită“ aparută în 2005 că tånărul rege era foarte preocupat de un plan de scăpare în cazul în care alianța cu Germania nu se dovedea viabil. „Cåndva se va ști în istorie că eu am făcut 23 august 1944“, scria Antonescu în 1946, înainte de a fi executat. De altfel, în ziua de 22 august 1944, pe un raport al serviciilor secrete romånești (SSI), în care Antonescu era avertizat asupra „unei lovituri“ îndreptate împotriva sa de către un grup de complotiști, incluzånd pe Maniu și pe Brătianu, el notează pe marginea acestuia că știe ca va fi ucis. Chiar Hitler, la 13 aprilie 1943, îl întreabă fără menajamente: „Ce se va petrece în Romånia fără dumneata? Tånărul rege poate face mult rău Romåniei!“. Ion Antonescu era informat de șeful SSI, Eugen Cristescu, despre tot ce se petrecea, pas cu pas, însă nu ordona nicio măsură împotriva complotiștilor, aceștia avånd, de altfel, consimțămåntul său tacit, la tot ce întreprindeau.
Fuga cu banii nemților
Mihai I era speriat de viitorul său, în perspectiva ocupării Romåniei de către armatele sovietice. Încă în 1942, el solicitase lui Antonescu să-i pună la dispoziție 20 milioane de franci elvețieni, într-un cont deschis la Berna, spre a putea folosi banii în interes personal, în condițiile refugiului său. În mai 1944, o parte din acești bani au fost de altfel, transferați de Banca Națională a Romåniei în Elveția. Din această sumă, șase milioane de franci erau vărsați de Germania pentru petrolul cumpărat din Romånia. În ce privește o ieșire onorabilă din scena politică, Ion Antonescu se înțelesese cu Mihai „să-l aresteze“ de formă, pentru a-l scuti de a se justifica în fața lui Hitler, iar pe de altă parte spre a da månă liberă lui Maniu și lui Brătianu să semneze armistițiul, ale cărui condiții erau deja stabilite cu emisarii lui Stalin la Stockholm și la Tulcea, în Delta Dunării. Asupra modului în care Armata romånă va înceta lupta, Ion Antonescu convenise în cursul lunii august 1944 cu ministrul german Karl Clodius, încåt totul era pregătit ca Romånia să încheie armistițiul în 26 august 1944. Maniu propusese un alt plan care să evite „reținerea“ penibilă a lui Antonescu la Palatul Regal. El urma să organizeze o mare demonstrație în centrul Bucureștilor.
Inventarul plecării
Există rapoarte conform cărora autoritățile comuniste romåne, obediente față de Stalin, i-au permis Regelui Mihai să scoată din Romånia 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei Romåniei în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din țară“. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, våndute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein. Unul dintre tablourile aparținånd Coroanei Romåniei, despre care se presupune că ar fi fost scoase din țară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul național în 2004 ca donație făcută de John Kreuger, fostul soț al fiicei Regelui Mihai, Principesa Irina. Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale Ministerului britanic de Externe, Foreign Office, cånd Regele Mihai a părăsit Romånia, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 de franci elvețieni. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul romån Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rånduri în trecut că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare la New York din martie 1948, Mihai și-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atåt de mult avionul în care a survolat Statuia Libertății, încåt s-a gåndit că l-ar putea cumpăra.
Poveste romanțată
Dacă presa internațională vorbea de trădarea Regelui Mihai prin jocul făcut cu rușii, propaganda internă încerca să prezinte acest act de trădare ca fiind o poveste romanțată potrivit căreia abdicarea regelui s-ar fi datorat unei femei. O parte a presei internaționale opina că povestea de dragoste a Regelui Mihai cu Principesa Ana a fost un alibi folosit de guvernul Romåniei pentru a ascunde adevăratele motive politice care au dus la înlăturarea regelui. „Fasciștii roșii, conduși de ministrul de Externe, Ana Pauker, doreau ca lumea să creadă că Regele Mihai a părăsit tronul Romåniei pentru o femeie, așa cum a făcut și tatăl său, Carol al II-lea. Era o idee atrăgătoare care îl discredita pe Mihai și un paravan perfect pentru mișculațiile lor. Așa că decretul abdicării care a fost scris pentru el, cåt și știrile de atunci erau colorate într-un roz romantic“, se precizează într-un articol publicat de „The Washington Post“.
