Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a declarat, duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că, potrivit proiectului legii salarizării unitare, în anul 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro pentru un medic de la ATI.
Lia Olguţa Vasilescu a spus că pentru legea salarizării lucrează cu specialişti care sunt în domeniu de dinainte de Revoluţie. „Lucrăm cu specialişti care încă înainte de 1989 au lucrat la legea salarizării unitare. Mulţi spun că legea de pe vremea lui Ceauşescu era de fapt cea mai bună, pentru că ştiai de unde pleci şi unde trebuie să ajungi la capătul carierei. Încercăm să aplicăm principiile bune din toate celelalte legi ale salarizării şi să o aplicăm“, a afirmat ministrul Muncii. Aceasta a explicat că, potrivit viziunii de realizare a sistemului de salarizare gradual, până în anul 2020, în vârful piramidei se va afla preşedintele României. „La ora actuala sunt câteva mii de bugetari care au salarii mai mari decât preşedintele României, ceea ce nu este în regulă“, a mai adăugat ea. Ministrul Muncii a precizat că preşedintele va avea un salariu de 18.000 de lei, fiind urmat de preşedinţii Parlamentului, premierul, preşedintele ICCJ, preşedintele CCR, apoi de medici şi judecători.
Vasilescu a susţinut că pentru medici este o excepţie, astfel că salariile acestora vor creşte foarte mult chiar din anul 2018, ajungând la un nivel de 70% din nivelul salariilor medicilor în UE, astfel încât aceştia să nu mai plece din ţară. Ea a spus că, din 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro, acest nivel fiind pentru un medic de urgenţă, un medic de la ATI. Ministrul Muncii a mai explicat că, în tot sistemul bugetar, funcţiile de conducere vor fi peste funcţiile de execuţie ca nivel al salarizării. Astfel, medicii şi judecătorii vor fi urmaţi, ca nivel al salariului, de persoanele cu funcţii de conducere, persoanele cu foarte multă vechime, rectori, chestori din poliţie şi generali din armată.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane