Împreuna sărbătorire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel are, mai întâi, un temei istoric. Cei doi apostoli, numiți și „lumii învățători“, „căpetenii ale apostolilor“ sau „prietenii lui Hristos“ au fost încununați ca martiri în ziua de 29 iunie a anului 67 pe vremea împăratului Nero: Sf. Ap. Petru a primit cununa muceniciei prin răstignire cu capul în jos, iar Sf. Ap. Pavel prin decapitare. Această coincidență este una dintre cele mai semnificative și vă invităm ca împreună să descifrăm cele de folos din pildele de sfințenie ale acestor „luminători ai celor din întuneric“.
Sf. Ap. Petru, cel ce se numea Simon, împreună cu fratele său Andrei, fii ai lui Iona, erau pescari și își petreceau viața pescuind pe apele Ghenizaretului. Odată, după ce o noapte întreagă trudiseră fără să prindă nimic, dimineața le-a ieșit în cale Iisus și le-a spus să arunce mrejele în apă, l-au ascultat și mrejele s-au umplut de pește. Atunci, Hristos le-a spus: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni“. Fără să pregete, au lăsat totul și L-au urmat pe Hristos, la fel cum îndată au făcut Iacov și Ioan, fii lui Zevedeu. Erau printre ucenicii Sf. Ioan înaintemergătorul, cel care propovăduia pocăința și vestea apropierea împărăției lui Dumnezeu. Pocăința, schimbarea mentalității, cugetarea la cele făcute după măsura poruncilor divine, părerea de rău pentru încălcarea lor și deîndată îndreptarea, după rugăciunea psalmistului: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și cu duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele.“ Pocăinței i-a urmat neabătut ascultarea cum a și făcut Petru, primul care a mărturisit adevărul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, când la întrebarea „Cine ziceți voi că sunt?“ a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“. Împreună cu Ioan și Iacov, între cei mai apropiați apostoli ai lui Hristos, Petru avea să mărturisească bucuria de a fi împreună cu Mântuitorul pe muntele Tabor, la Schimbarea la Față, spunând: „Învățătorule, ce bine este să fim noi aici.“
Din pescar de oameni, cel care îi atrage spre un Nou Legământ, Petru va deveni păstor, omul care cu multă dragoste se îngrijește de credincioșii ce i-au fost încredințați. A făcut-o concret în timpul vieții sale, o face acum și o va face mereu prin pilda vieții sale de la care fiecare dintre noi putem lua învățătură și primi putere de a trece peste încercările vieții. Să ne amintim cum, la chemarea lui Hristos, a mers pe valuri, dar îndoindu-se a început a se afunda și cu glas tare s-a rugat: „Doamne, scapă-mă“. Era credința dijmuită de îndoială și preschimbată în frică dar nu într-atât încât să nu se roage, învățând anume rostul rugăciunii mai ales în momentele de cumpănă. A mai fost un asemenea moment. Spusese cu sinceră încredințare că nu-L va părăsi pe Hristos, chiar dacă toți o vor face și, totuși, în noaptea patimilor de trei ori s-a lepădat de Mântuitorul, călcând și una dintre porunci, dar s-a pocăit, plângându-și amar fapta care l-a scos dintre apostoli. La cea de doua pescuire minunată, Hristos l-a întrebat tot de trei ori dacă îl iubește și Petru a răspuns: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc.“ Sigur că știa, dar era nevoie ca acela care a spus în noaptea patimilor că nu-L cunoaște să-și mărturisească iubirea, adică deplina cunoaștere întru unire spre noua misiune: „Paște oile Mele!“. Și a făcut-o după înălțarea Domnului la cer și coborârea Sf. Duh propovăduind cu înflăcărată credință pe Hristos în Iudeea, Antiohia, Pont, Galiția, Capadocia, în Asia Mică până la Roma, făcând minuni „în numele lui Hristos“ și suferind închisoare, cum aflăm din Faptele Apostolilor. La Roma, l-a făcut de rușine pe vrăjitorul Simon și a fost condamnat. Ne-a mai lăsat Sf. Ap. Petru două epistole sobornicești din care să ascultăm cu inimă recunoscătoare: „Punându-vă întreaga sârguință, credinței voastre adăugați-i virtutea; virtuții, cunoștința; cunoștinței, înfrânarea; înfrânării, răbdarea; răbdării, evlavia; evlaviei, prietenia frățească; prieteniei frățești, iubirea. Căci dacă acestea sunt în voi și sporesc, ele nu vă vor lăsa trândavi, nici fără roadă în cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos.“
Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate sunt de folos
Pilduitor și proniator, personalitatea Sf. Ap. Pavel este, în felul său, opusă lui Petru, alcătuind o unitate întru sfințenie în care unicitatea, individualitatea cum am spune astăzi, se împlinește. El nu s-a numărat de la început în rândul celor doisprezece apostoli. Pe numele său Saul, era fariseu din Tars, descendent al neamului Veniamin, ucenic vrednic al lui Gamaliel, desăvârșit cunoscător al Legii lui Moise și râvnitor apărător al ei. Ca să-i respectăm cuvintele, râvna lui nu era însoțită și de pricepere, de înțelegere. Nu a înțeles că Hristos nu venise să strice Legea și proorocii, ci să împlinească. A fost de față când a fost ucis întâiul mucenic, Ștefan, care s-a rugat: „Părinte, iartă-le lor și acest păcat“. A cerut să plece la Damasc ca să-i prigonească pe creștini și pe drum, dintr-odată, a fost copleșit de o lumină orbitoare ce l-a culcat la pământ și a auzit: „Saule, Saule de ce mă prigonești?“ Înspăimântat a întrebat: „Cine ești Doamne?“ și răspunsul a venit pe dată: „Eu sunt Iisus pe care îl prigonești“. Din Faptele Apostolilor mai aflăm cum la întrebarea „Doamne ce voiești să fac“, glasul Celui care a venit pe lume ca să fie Lumina lumii i-a spus să meargă în cetate unde i se va spune ce trebuie să facă. A orbit și a fost dus la Damasc, a primit botezul de la preotul Anania și a plecat apoi în Arabia unde a petrecut trei ani în rugăciune și post pregătindu-se spre a deveni „vas ales care să-I ducă numele înaintea neamurilor, a împăraților, a fiilor lui Dumnezeu.“ Așa râvnitorul prigonitor a devenit unul dintre cei care au urmat lui Hristos, propovăduindu-L în întreg Imperiu Roman și mărturisindu-L până la moarte, fiind numit de Sf. Ioan gură de Aur ca „fereastra prin care lumea păgână l-a văzut pe Hristos“. A înfruntat, cum singur spune, primejdii de la iudei și păgâni, a fost bătut, închis în temniță, lovit cu pietre și peste toate a trecut cu ajutorul lui Dumnezeu, întărindu-și credința și mărturisind că singura-i laudă este crucea lui Hristos. Așa a străbătut Asia, Spania, Britania și Italia, a înființat, ca și Petru, comunități creștine, a hirotonisit episcopi, preoți și diaconi și a făcut-o cu timp și peste timp. De folos ne-ar fi dacă azi, măcar azi, ne-am întreba dacă cu gândurile, cuvintele și mai ales faptele îl prigonim sau îl urmăm pe Hristos.
De la acest vrednic Apostol al neamurilor ne-au rămas 14 epistole din care se citește și azi la Sfânta Liturghie. Pentru a doua oară venit la Roma, a fost întemnițat și condamnat la moarte. „PS Bartolomeu Anania îl caracterizează pe Ap. Pavel ca o personalitate complexă: „în același timp mistic și om de acțiune, teolog și misionar, întemeietor și organizator, păstor și catihet, polemist redutabil și orator înflăcărat, dialectician și liric. Mai presus de toate, însă, el este părinte“. Un părinte ce și astăzi veghează la creșterea duhovnicească a fiilor săi, având pentru fiecare și în toată vremea ceva de spus spre învățătură, însuflețit și însuflețind în duhul dătător de viață al Iubirii față de Dumnezeu și față de semeni, cea mai mare între virtuțile creștine. De la el învățăm că „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos“ și urmând cele spre folos și zidire duhovnicească, un autentic creștin nu și-ar putea dori mai mult, stăruind fără preget în rugăciune, post și fapte bune, să poată spune cu Sf. Pavel: „nu sunt eu cel ce trăiesc, ci Hristos este Cel care trăiește în mine“.
În plină vară, sărbătoarea „întâilor stătători“ între apostoli este însoțită și de datini precreștine legate de începutul secerișului și asociate îndeobște de Sf. Petru, despre care dintr-o frumoasă poveste aflăm că se plimba pe pământ cu Dumnezeu să „afle păsurile oamenilor“. De Sânpetru se merge la Biserică, se fac pomeni pentru cei adormiți, se gustă din fructele abia coapte spunând „Doamne ajută!“. Se mai făceau târguri de poveste și totul în lumina suverană din mijlocul verii. Bucurându-ne cu recunoștință pentru toate, să urmăm cuvintele celui care s-a făcut piatra pe care s-a zidit Biserica lui Hristos: „Ca fii ai ascultării, nu vă potriviți poftelor de odinioară, ci așa cum Cel care v-a chemat pe voi e sfânt, fiți și voi sfinți în întreaga voastră purtare.“